Klopp: Salah e fericit la Liverpool

Mohamed Salah este „într-un moment bun” la Liverpool, a afirmat joi antrenorul Juergen Klopp, respingând speculaţiile de presă potrivit cărora fotbalistul egiptean vrea să plece de la echipa engleză, transmite Reuters.

Salah a declarat săptămâna trecută pentru ziarul spaniol AS că le admiră pe Real Madrid şi FC Barcelona, ceea ce a făcut ca presa britanică să scrie că el se gândeşte să se despartă de clubul de pe Anfield.

„Nu vorbim niciodată” despre contracte, le-a declarat Klopp ziariştilor înaintea meciului de sâmbătă cu West Bromwich Albion. „Mo este într-o bună dispoziţie şi într-un moment bun, iar acesta e lucrul cel mai important. L-aţi fi putut vedea râzând mult”, a subliniat germanul.

Cel mai bun marcator

Salah a intrat pe parcurs în meciul din weekend cu Crystal Palace, în care a marcat două goluri.

Liverpool, deţinătoarea titlului, este neînvinsă în ultimele zece meciuri de campionat şi a primit doar opt goluri de când a fost învinsă cu 7-2 de Aston Villa în luna octombrie, având trei victorii în ultimele patru partide.

Te-ar putea interesa:  Manchester United, umilită la Brentford: 4-0

Ea este lider de Crăciun în campionatul Angliei pentru al treilea an la rând, performanţă ce a fost reuşită ultima oară de o altă mare echipă a lui Liverpool între 1978 şi 1980.

Klopp a confirmat că mijlocaşul Thiago Alcantara, venit în acest sezon la echipa sa, nu va fi în lotul pentru întâlnirea cu West Brom după ce a ratat ultimele nouă meciuri din cauza unei accidentări la genunchi.

„Thiago a făcut primii paşi spre revenirea la antrenamentele colective, dar nu este pe deplin refăcut. După o lungă perioadă, nu îl putem grăbi”, a spus tehnicianul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *