Fundasul croat a fost transferat de la RB Leipzig la clubul campionilor din Premier League, Manchester City pentru suma de 90 de milioane de euro.
Este al doilea cel mai scump fundas din istorie, pe locul intai fiind Harry Maguire, pentru care s-au platit peste 90 de milioane de euro. Transferul este pe 5 ani.
„Am visat dintotdeauna sa joc in Anglia si faptul ca am ajuns acum la Manchester City, dupa sezonul grozav pe care l-au avut, e o reala onoare pentru mine. Oricine i-a vazut pe cei de la Manchester City sezonul trecut stie ca sunt cei mai buni din lume” – a declarat Josko Gvardiol, imediat dupa anuntarea oficiala a transferului.
Leipzig a iesit pe locul trei in Bundesliga sezonul trecut. Gvardiol este ultimul mare nume care paraseste clubul. Gvardiol ajunsese la Leipzig de la Dinamo Zagreb, in 2020, si a avut 87 de aparitii in toate meciurile clubului din Bundesliga.
Josko a incheiat controalele medicale cu cateva ore inainte de anuntul oficial. Pana in ultima clipa, Leipzig insistase ca nu-l da pe mai putin de 100 de milioane de euro.
Este al doilea transfer facut de antrenorul Pep Guardiola, antrenorul Manchester City, in actuala fereastra. Primul a fost tot un croat: Mateo Kovacic, care a venit de la Chelsea in iunie, suma transferului initial fiind de 25 de milioane de lire sterline.
Gvardiol s-a nascut la Zagreb, in 2002 si joaca fotbal de la varsta de 7 ani. La un moment dat a fost remarcat de Dinamo Zagreb, unde a evoluat pana in 2020, cand Josko si-a inceput cariera internationala.
MM