Brentford, club aflat pe locul 14 în prima ligă engleză de fotbal, i-a oferit mijlocaşului danez Christian Eriksen un contract până la finele acestui sezon şi şansa de a juca din nou după stopul cardiac suferit anul trecut, la EURO 2020, conform revistei The Athletic, citată de DPA.
În data de 12 iunie 2021, la Copenhaga, fostul jucător al lui Tottenham s-a prăbuşit pe teren în cursul meciului cu Finlanda, de la EURO 2020. O echipă medicală a intervenit pe teren pentru a-l resuscita. Transportat la spital, jucătorului i s-a montat un stimulator pentru reglarea ritmului cardiac.
Din cauza stimulatorului cardiac, danezul nu a mai putut continua la Inter Milano, pentru că regulamentul din Serie A nu permite fotbaliştilor să joace cu asemenea dispozitive implantate care reglează ritmul cardiac.
În prezent, Eriksen este jucător liber de contract şi ar putea reveni în Premier League, unde a jucat anterior la Tottenham (2013-2020).
Luna trecută, jucătorul cu 109 meciuri şi 36 goluri la naţionala daneză a anunţat că se antrenează şi vrea să joace din nou, cu obiectivul de a prinde lotul pentru Cupa Mondială din Qatar, de la finele acestui an.
Mijlocaşul danez Christian Eriksen a crezut că nu va mai putea juca fotbal, după ce a suferit un stop cardiac la un meci de la EURO 2020, conform unui interviu complet difuzat de canalul danez DK, citat de DPA.
În data de 12 iunie 2021, la Copenhaga, fostul jucător al lui Tottenham s-a prăbuşit pe teren în cursul meciului cu Finlanda, de la EURO 2020. O echipă medicală a intervenit pe teren pentru a-l resuscita. Transportat la spital, jucătorului i s-a montat un stimulator pentru reglarea ritmului cardiac.
”În ambulanţă, m-am gândit: îmi agăţ ghetele în cui. S-a terminat. Nu voi mai putea juca fotbal”, a spus internaţionalul danez de 29 ani.