Jurgen Klopp, premiat de orașul Liverpool

Antrenorul german Juergen Klopp a devenit al doilea străin, după fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela, căruia i-a fost atribuit premiul „Freedom of the City” din partea autorităţilor oraşului Liverpool, informează agenţia DPA.

Klopp (55 de ani) antrenează din octombrie 2015 echipa locală FC Liverpool, pe care a condus-o de trei ori în finala Ligii Campionilor, competiţie pe care a câştigat-o în 2019. El a cucerit, totodată, Supercupa Europei şi Cupa Mondială a cluburilor (ambele în 2019), titlul de campion în Premier League (2020) şi Cupa Angliei (2022) alături de „cormorani”.

„Trebuie să fiu sincer: când am auzit pentru prima oară această ştire, am avut nevoie de un minut pentru a o asimila. După cum vă puteţi imagina, primesc mereu diferite tipuri de ştiri în munca mea, dar aceasta a fost cu siguranţă un moment ‘wow’. Este incredibil să primeşti acest tip de recunoaştere”, a declarat germanul, onorat pentru munca sa la clubul Liverpool, precum şi pentru sprijinul acordat organizaţiilor caritabile.

Te-ar putea interesa:  Jadon Sancho, transferat la Manchester United

Nelson Mandela a fost primul străin căruia i-a fost acordat premiul „Freedom of City” de către autorităţile din Liverpool, în 1994 pentru lupta sa împotriva apartheidului în Africa de Sud.

Printre celebrităţile care au mai intrat în posesia acestui premiu se numără şi componenţii celebrei trupe muzicale The Beatles, originari din Liverpool.

Antrenorul german Juergen Klopp şi-a exprimat satisfacţia pentru prestaţia lui FC Liverpool, care i-a produs prima înfrângere în acest sezon lui Napoli, pe care a învins-o cu scorul de 2-0, marţi seara, pe Anfield, în etapa a şasea a grupelor Ligii Campionilor la fotbal, precizând că „echipa a fost compactă şi asta a făcut diferenţa”, relatează AFP.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *