Lionel Messi, căpitanul echipei Naționale a Argentinei, uşor accidentat, a declarat forfait pentru partida pe care echipa sa, Paris Saint-Germain, o va disputa în deplasare cu FC Lorient, duminică, în campionatul de fotbal al Franţei, a anunţat clubul parizian, care a decis să îl menajeze pe superstarul argentinian cu două săptămâni înaintea startului Cupei Mondiale din Qatar, informează AFP.
Fotbalistul Lionel Messi este victima unei „inflamaţii a tendonului lui Ahile” şi se află în prezent în recuperare, precizează PSG într-un comunicat.
Într-o situaţie similară se află internaţionalul francez Presnel Kimpembe, care suferit la rândul său o leziune la tendonul lui Ahile, în urma căreia a ratat şi deplasarea la Torino, pentru partida cu Juventus, disputată miercuri şi câştigată de parizieni cu 2-1. Kimpempe se pregăteşte individual, conform clubului parizian, care speră să-i aibă la dispoziţie „săptămâna viitoare” pe cei doi jucători pentru antrenamentul colectiv.
Nici portarul costarican Keylor Navas nu va face deplasarea în Bretania, din cauza „durerilor de spate”, în timp ce mijlocaşul spaniol Fabian Ruiz urmează un tratament în urma unei accidentări la aductorul stâng.
PSG îl va avea însă la dispoziţie la meciul cu Lorient pe atacantul brazilian Neymar, care a fost suspendat la jocul cu Juventus din Liga Campionilor.
Problemele fizice s-au înmulţit în ultimele săptămâni la PSG, echipă care va disputa duminică al zecea meci de la debutul lunii octombrie.
Vedetele fotbalului intră într-o săptămână crucială în vederea Cupei Mondiale 2022, care începe pe 20 noiembrie, majoritatea selecţionatelor urmând să anunţe listele cu loturile lor definitive săptămâna viitoare.