Juventus a câștigat Derbiul Italiei

Echipa Juventus Torino a învins pe teren propriu, cu scorul de 2-0, formaţia Inter Milano, duminică, într-un meci din etapa a 13-a a campionatului de fotbal al Italiei.

Gruparea „bianconera” s-a impus prin golurile marcate de Adrien Rabiot (52) şi Nicolo Fagioli (84).

După un început mai slab de sezon, „Bătrâna doamnă” a obţinut a patra sa victorie consecutivă în Serie A şi a urcat pe poziţia a cincea în clasament, la două puncte de podium.

Tot duminică, Lazio Roma, cu fundaşul român Ştefan Radu pe banca de rezerve, a învins-o la limită, cu 1-0, pe rivala AS Roma, în derby-ul capitalei Italiei. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de brazilianul Felipe Anderson (29).

Arsenal Londra a revenit în fotoliul de lider al campionatului de fotbal al Angliei, după ce a reuşit să învingă la limită în deplasare, cu 1-0, formaţia Chelsea Londra, duminică, în derby-ul etapei a 15-a din Premier League.

Elevii antrenorului Mikel Arteta au marcat golul victoriei prin fundaşul brazilian Gabriel Magalhaes, în minutul 64 al partidei de pe Stamford Bridge, la care au asistat 38.000 de spectatori.

Te-ar putea interesa:  UEFA recomandă mai puține lovituri cu capul, la fotbal-juniori

Graţie acestei victorii, „tunarii” au acumulat 34 de puncte, depăşind-o cu două lungimi pe campioana en titre, Manchester City, care a învins în extremis pe teren propriu formaţia Fulham (2-1), sâmbătă, cu un gol din penalty marcat de norvegianul Erling Haaland în minutul 90+5.

Chelsea ocupă poziţia a şaptea în clasament, cu 21 de puncte, după ce a suferit al doilea eşec consecutiv în campionat. Echipa londoneză, antrenată de Graham Potter, a obţinut doar două puncte în ultimele sale patru meciuri din Premier League.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *