Simona Halep a câștigat turneul de tenis de la Roma

Emi
By Emi septembrie 21, 2020 17:14

Simona Halep a câștigat turneul de tenis de la Roma

Jucătoarea de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, a câştigat, luni, turneul WTA de la Roma, dotat cu premii totale de 2.098.290 dolari, după ce adversara sa din finală, Karolina Pliskova (Cehia), a abandonat la scorul de 6-0, 2-1 pentru româncă.  Halep (28 ani) a reuşit să câştige primul său titlu la Roma, după două finale pierdute în faţa ucrainencei Elina Svitolina (2017, 2018).
Simona Halep a fost declarată învingătoare după 32 de minute în faţa campioanei en titre, Pliskova (28 ani, 4 WTA) abandonând din cauza unor probleme la spate. Simona Halep şi-a egalat luni cea mai lungă serie a sa de victorii, 14, care data din 2015. Ultimul eşec al constănţencei a fost în semifinale la Australian Open anul acesta, când Garbine Muguruza s-a impus cu 7-6 (8), 7-5. De atunci, Halep a fost neînvinsă la simplu, câştigând trei titluri consecutive, la Dubai, Praga şi Roma. Meciul a fost unul fără istoric, Halep reuşind să ia primul set în doar 21 de minute. Simona a început şi actul secund cu break, dar apoi Pliskova a câştigat singurul său ghem, după două duble greşeli făcute de Halep. Halep are acum 8-4 în meciurile directe cu Pliskova, după ce jucătoarea cehă se impusese la precedentele două dueluri, anul trecut, la Miami şi Turneul Campioanelor. Simona Halep va primi un cec de 205.190 de euro şi 900 de puncte WTA, iar Pliskova se va alege cu 150.000 de euro şi 585 puncte WTA. Halep a beneficiat şi în sferturi de retragerea unei adversare, kazaha Iulia Putinţeva abandonând la scorul de 6-2, 2-0 pentru Simona. Celelalte jucătoare învinse de Halep la Roma au fost italianca Jasmine Paolini în turul al doilea, cu 6-3, 6-4, ucraineanca Daiana Iastremska în optimi, cu 7-5, 6-4, şi spaniola Garbine Muguruza în semifinale, cu 6-3, 4-6, 6-4. Simona Halep a ajuns la 22 de titluri cucerite în carieră.

Esti interesat de advertoriale pe stirisportive.ro sau alte site-uri populare? www.seopower.ro este optiunea potrivita pentru tine. Incearca!

Emi
By Emi septembrie 21, 2020 17:14
Write a comment

No Comments

No Comments Yet!

Let me tell You a sad story ! There are no comments yet, but You can be first one to comment this article.

Write a comment
View comments

Write a comment

<