CFR Cluj s-a calificat, FCSB nu s-a calificat în Europa League

CFR Cluj s-a calificat în play-off-ul Europa League la fotbal după ce a învins echipa suedeză Djurgaarden IF cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe Tele2 Arena din Stockholm, în turul al treilea preliminar al competiţiei. CFR s-a impus prin golul marcat de fundaşul Paulo Vinicius (55). Campioana României a făcut meci solid, a oferit gazdelor puţine şanse de poartă şi a punctat în urma unei faze fixe. Meciul a fost unul de uzură, cu puţine situaţii de gol. Prima ocazie notabilă a fost lovitura de cap a lui Djokovic (30), peste poartă, în urma unei lovituri libere executate de Deac. Campioana Suediei a avut o ocazie mare în min. 33, dar Bălgrădean a respins şutul lui Kaeck. CFR a dat lovitura după pauză, prin Vinicius, care a marcat cu capul în urma unei lovituri libere executate de Deac. Clujenii putea tranşa mai repede soarta calificării, dar Rondon a şutat de la 14 metri din voleu în transversală (75). Scandinavii au mai avut o ocazie bună de gol, în min. 82, când şutul lui Karlstroem a fost deviat de Kujovic, dar Bălgrădean a respins salvator. CFR va juca în play-off (tot în manşă unică) pe 1 octombrie, acasă, cu formaţia finlandeză KuPS Kuopio, care a dispus joi de Suduva (Lituania) cu 2-0.

Te-ar putea interesa:  Analiza modului de abordare a Campionatului European de Fotbal 2024 din perspectiva României

Echipa de fotbal FCSB a fost eliminată din Europa League de formaţia cehă Slovan Liberec, care s-a impus cu scorul de 2-0 (0-0), joi seara, pe Stadionul ”Marin Anastasovici” din Giurgiu, în turul al treilea preliminar al competiţiei. Cu o formulă încropită, din cauza celor 15 cazuri de infectare cu coronavirus din lotul său, FCSB s-a lovit şi de alte probleme pe parcursul meciului cu Slovan, jucând din minutul 20 în zece oameni (Cană – eliminat) şi pierzând un jucător abia transferat după doar 8 minute (Karanovic – accidentat). FCSB a rezistat în prima repriză, când portarul Straton a salvat mai multe goluri ca şi făcute, dar a cedat de două ori după pauză, de fiecare dată după un corner executat de Mosquera – Yusuf Helal (64) a marcat primul, iar Michael Rabusic (82) l-a imitat. FCSB a început curajos şi Adrian Şut a tras bine de la circa 25 de metri, dar portarul a respins. Perianu a salvat golul la şutul lui Beran (10), iar peste trei minute a căzut în careul advers la un duel cu Koscelnik, cu circumstanţe de penalty, dar a fost avertizat pentru simulare. Adrian Petre a tras şi el un şut bun, peste poartă (15), de la circa 25 de metri. Eliminarea lui Cană a fost o lovitură pentru curajul roş-albaştrilor, marcând o turnură în meci, cu Slovan la cârmă. Straton a apărat şuturile lui Yusuf şi Hromada (21), Tijani a trimis cu capul pe lângă poartă (22), Pesek (25) a reluat alături din centrarea lui Mikula, după care Straton a fost din nou providenţial la lovitura de cap a lui Yusuf Helal (42). La reluare, Helal a ratat incredibil din 6 metri (46), iar apoi FCSB a avut o mare şansă de a deschide scorul, prin Adrian Petre, din poziţie suspectă de ofsaid, dar acesta a fost blocat in extremis de portar (50). Straton a respins lovitura de cap a lui Rabusic (53), Adrian Şut a scos de pe linia porţii mingea trimisă de Helal (62), iar şutul lui Mikula (63) a fost deviat în corner. La faza următoare, oaspeţii au deschis scorul prin Helal (64). Faza s-a repetat în min. 82, cu Rabusic la finalizare. Straton a mai salvat un gol, pe final, la şutul lui Mara (90+3).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *