Intr-o postare emotionanta pe retelele de socializare, legendarul jucator spaniol Rafael Nadal isi anunta retragerea din tenisul profesionist.
E un gest previzibil dupa ce, în ultimii ani, Rafa nu s-a mai ridicat la nivelul sau obisnuit de performanta din cauza accidentarilor. Cea mai recenta, la șold, a necesitat o operatie care l-a tinut in afara terenului de joc tot anul 2023.
Nadal, 38 de ani, a castigat de 22 de ori Marele Slem. El a precizat ca ultima competitie din cariera sa va fi turneul final al Cupei Davis, care va avea loc la Malaga între 19 si 24 noiembrie. Postarea video, lunga de aproape 5 minute, a strans in cateva minute milioane de reactii de la fanii din toata lumea.
„Salut, tuturor! Vreau sa vă anunţ că mă retrag din tenisul profesionist. Realitatea e că au fost nişte ani dificili, mai ales ultimii doi. Nu cred că am putut juca fără limitări. Evident, e o decizie grea, pentru care am avut nevoie de timp. Dar în această viaţă, totul are un început şi un sfârşit. Şi cred că e momentul potrivit să pun punct unei cariere, care a fost îndelungată şi cu succese pe care nu mi le imaginam vreodată” – spune Nadal in postarea video.
Federer: a fost o onoare absoluta
Fostul tenisman elveţian Roger Federer, retras in 2022, a lăudat cariera marelui său rival. ”Ce carieră, Rafa. Întotdeauna mi-am dorit ca această zi să nu vină. Mulţumesc pentru amintirile de neuitat şi pentru toate realizările tale în sportul pe care îl iubim. A fost o onoare absolută” – a scris elvetianul pe retelele de socializare.
Marcela