Marea Britanie și Irlanda vor să organizeze Euro 2028

Marea Britanie şi Irlanda au anunţat candidatura oficială pentru organizarea turneului final al EURO 2028 la fotbal, cu stadioanele echipelor Everton, Tottenham şi Newcastle United, printre altele, urmând să găzduiască meciuri, scrie DPA.

În total, 10 stadioane sunt incluse pentru acest eveniment: Wembley, Hampden Park din Glasgow, Principality Stadium din Cardiff, Tottenham Hotspur Stadium, Etihad Stadium (Manchester City), St James’ Park, Villa Park, Aviva Stadium din Dublin, Casement Park şi noul stadion al lui Everton, care este încă în construcţie.

Anglia a mai găzduit Cupa Mondială din 1966 şi EURO 1996, în timp ce mai multe meciuri s-au jucat pe Wembley şi Hampden Park în timpul EURO 2020.

EURO 2022 la fotbal feminin a fost găzduit în Anglia, gazdele câştigând în cele din urmă trofeul.

Cele două ţări au subliniat, la depunerea ofertei, „angajamentul de a găzdui un turneu de nivel înalt, cu mai multe bilete ca niciodată ce vor fi vândute, promovând un joc divers şi incluziv”, opinând că trei milioane de bilete vor fi vândute.

Te-ar putea interesa:  Franța, prima echipă calificată din grupe

UEFA a confirmat, de asemenea, că a primit dosare de la Turcia pentru a găzdui fie EURO 2028, fie 2032, şi de la Italia pentru EURO 2032.

Comitetul Executiv al UEFA va decide în octombrie ţările care vor găzdui cele două turnee finale.

Clubul englez de fotbal Manchester United a anunţat că va accepta un al treilea tur de oferte de la potenţiali cumpărători la finele lunii aprilie, înainte ca actualii patroni să ia o decizie privind vânzarea, transmite Reuters.

Ştirea, apărută pe site-ul specializat din industria sportului Sportico, nu a fost confirmată de United şi Raine Group, banca de investiţii care girează procesul de vânzare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *