Guardiola nu crede că Manchester City a încălcat regulile sportive

Antrenorul lui Manchester City, Pep Guardiola, şi-a exprimat vineri încrederea în poziţia clubului, care a fost acuzat în această săptămână de 115 încălcări ale regulilor fair play-ului financiar (FFP) din Premier League, informează DPA.

Guardiola afirmase anterior că va pleca de la City dacă se va dovedi că acuzaţiile referitoare la încălcarea regulilor sunt adevărate.

În februarie 2020, City a fost exclusă pentru doi ani de UEFA din competiţiile sale pentru „grave încălcări ale fair play-ului financiar”, dar sancţiunea a fost anulată de Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).

Noile acuzaţii se referă la presupuse încălcări ale regulilor de către City între 2009 şi 2018.

Guardiola a spus, într-o conferinţă de presă înaintea meciului cu Aston Villa: „Primul meu gând este că am fost deja condamnaţi, aşa cum s-a întâmplat cu UEFA. Noi am avut acuzaţii. Clubul a dovedit că suntem complet nevinovaţi. Ştiţi de ce parte sunt eu.”.

Guardiola i-a criticat pe cei care s-au grăbit să judece.

Te-ar putea interesa:  Jadon Sancho, transferat la Manchester United

„Suntem norocoşi că trăim într-o ţară în care fiecare este nevinovat până când i se dovedeşte vinovăţia. Se pare că am fost deja condamnaţi. Nu ştiu ce se va întâmpla. Credem că avem avocaţi buni şi eu ştiu că ne vom apăra poziţia”, a spus el.

Antrenorul nu crede că jucătorii săi vor fi afectaţi de ceea ce se întâmplă. „Ne-am antrenat normal ca să încercăm s-o învingem pe Aston Villa. Terenul va dicta ce se întâmplă. Sunt pe deplin convins că vom fi nevinovaţi”, a spus el.

Guardiola a insistat că nu are intenţia să demisioneze: „Nu mă mişc de pe acest scaun, pot să vă asigur. Vreau să rămân mai mult ca oricând.”

Guardiola crede că în spatele acuzaţiilor se află cluburi rivale. Întrebat dacă aşa s-a întâmplat, el a răspuns: „Desigur, este Premier League. Nu ştiu de ce. Trebuie să-i întrebaţi pe directorii executivi, pe Daniel Levy, astfel de oameni”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *