Antrenorul italian Cristiano Bergodi a semnat, vineri, un contract pe un an cu echipa de fotbal Universitatea Craiova, a anunţat clubul pe pagina sa de Facebook.
”Fiindcă vine din Cetatea Eternă în Cetatea Banilor, putem spune: Habemus antrenor! Dacă ne uităm în urmă, Ştiinţa a avut compatibilitate cu şcoala de antrenori italiană, deci Cristiano Bergodi are toate şansele să scrie istorie în ‘vulcanul’ alb-albastru. Simbolul lui Lazio, pentru care a jucat 7 sezoane, a semnat cu Ştiinţa un contract valabil până în data de 30 iunie 2021. Bun venit, Mister şi adu-ne trofee!”, se arată în comunicatul clubului.
Bergodi îl înlocuieşte pe Corneliu Papură, care a demisionat săptămâna trecută.
Corneliu Papură, 46 de ani, îl înlocuise pe Victor Piţurcă în funcţia de antrenor al echipei oltene la începutul acestui an, după ce fostul selecţioner şi-a reziliat contractul. Corneliu Papură mai fusese antrenor principal la Universitatea din 15 aprilie 2019, după demiterea italianului Devis Mangia, şi în prima parte a sezonului actual, până la 1 septembrie, când a fost instalat Piţurcă.
De numele unui antrenor italian, Devis Mangia, se leagă şi ultimul trofeu cucerit de Universitatea Craiova, Cupa României, în 2018.
Bergodi şi-a reziliat la începutul lunii ianuarie contractul cu FC Voluntari, pe care a pregătit-o în perioada noiembrie 2018-decembrie 2019.
Bergodi (55 ani), care are în palmares un trofeu în România, Supercupa cucerită în 2007 cu Rapid, le-a mai antrenat în ţara noastră pe FC Naţional Bucureşti, CFR Cluj, Rapid, Politehnica Iaşi, Steaua şi ASA Târgu Mureş, dar şi echipele italiene Imolese, Sassuolo, Modena, Pescara şi Brescia.