Contra a debutat cu o înfrângere la Dinamo

Antrenorul Cosmin Contra a debutat cu stângul la Dinamo Bucureşti, învinsă de Chindia Târgovişte cu scorul de 1-0 (1-0), luni seara, la Ploieşti, în ultimul meci din prima etapă a Ligii I.
Chindia a obţinut primul succes din acest campionat prin golul marcat de Daniel Florea (45+2).
Gazdele au mai avut două ocazii mari de gol, prin Blaise Yameogo (33) şi Tomas Diaz (72). Dinamo şi-a creat o singură mare ocazie, prin Deian Sorescu (47).
Dinamo venea după un egal acasă cu FC Hermannstadt (1-1), cu Gheorghe Mulţescu pe banca tehnică.
Chindia a fost condusă de pe margine de secundul Valentin Năstase, după ce antrenorul principal Emil Săndoi s-a infectat cu coronavirus. Trei jucători şi patru membri ai staff-ului tehnic de la Chindia sunt infectaţi cu COVID-19.
AFC Chindia Târgovişte – FC Dinamo Bucureşti 1-0 (1-0), Stadion ”Ilie Oană” – Ploieşti
A marcat: Daniel Florea (45+2).

Meciurile din etapa a doua a sezonului 2020-2021 al Ligii I de fotbal au avut loc de vineri până luni.

Te-ar putea interesa:  Contra: Dinamo va arăta ca un club din Primera Division

Rezultate:
Vineri 28 august
CS Gaz Metan Mediaş – FC Argeş 2-0 (1-0), Stadion Gaz Metan – Mediaş
Au marcat: Ondrej Baco (41), Nicolao Dumitru Cardoso (52).
Arbitru: Andrei Antonie (Bucureşti); arbitri asistenţi: Ciprian Florin Danşa (Satu Mare), Bogdan Gheorghe (Bucureşti); arbitru de rezervă: Iulian Dima (Bucureşti)
Observatori: Marian Salomir (Cluj-Napoca) – CCA, Iuliuss Nemţeanu (Ghermăneşti/Ilfov) – LPF

UTA Arad – FC Voluntari 0-0, Arena ”Francisc Neumann” – Arad
Arbitru: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe); arbitri asistenţi: Imre-Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe), Florin Păunescu (Râmnicu Vâlcea); arbitru de rezervă: George Cătălin Găman (Craiova)
Observatori: Laszlo Sajtos (Sibiu) – CCA, Romolus Gabor (Hunedoara) – LPF

Sâmbătă 29 august
FC Hermannstadt – Academica Clinceni 2-2 (1-0), Stadion Municipal – Sibiu
Au marcat: Adrian Bălan (27), Fabio Fortes Moreira (90+1), respectiv Răzvan Patriche (67), Marian Şerban (90+6).
Arbitru: Marius Avram; arbitri asistenţi: Mircea Orbuleţ, Vlad Bârleanu (toţi din Bucureşti); arbitru de rezervă: Ionuţ Coza (Cernica/Ilfov)
Observatori: Eduard Dumitrescu (Piteşti) – CCA, Viorel Anghelinei (Galaţi) – LPF

Te-ar putea interesa:  Jucători ai lui Dinamo, infectați cu Covid

FC CFR 1907 Cluj – ACS Sepsi OSK Sf. Gheorghe 0-0, Stadion ”Dr. Constantin Rădulescu” – Cluj-Napoca
Ciprian Deac (CFR) a ratat un penalty în min. 57 (bară).
Arbitru: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi); arbitri asistenţi: Ovidiu Artene (Vaslui), Marius Nicoară (Drobeta-Turnu Severin); arbitru de rezervă: Andrei Florin Chivulete (Bucureşti)
Observatori: Nicolae Grigorescu (Timişoara) – CCA, Ilinca Viorel (Piteşti) – LPF

Duminică 30 august
AFC Botoşani – CSM Politehnica Iaşi 4-0 (0-0), Stadion Municipal – Botoşani
Au marcat: Hamidou Keyta (67), Marko Dugandzic (83, 88), Reagy Ofosu (84).
Cartonaşe roşii: Manuel De Iriondo (Poli, 54), Jonathan Rodriguez (FC Botoşani, 73).
Arbitru: Marcel Bîrsan (Bucureşti); arbitri asistenţi: Radu Adrian Ghinguleac (Bucureşti), Alexandru Vodă (Alba Iulia); arbitru de rezervă: Florin Ovidiu Mazilu (Satu Mare)
Observator CCA: Marian Dorobanţu (Buzău)

Universitatea Craiova – AFC Astra Giurgiu 2-0 (2-0), Stadion ”Ion Oblemenco” – Craiova
Au marcat: Elvir Koljic (22), Alexandru Cicâldău (26 – penalty).
Arbitru: Horia Gabriel Mladinovici (Bucureşti); arbitri asistenţi: Vasile Marinescu (Bucureşti), Vladimir Urzică (Piatra Neamţ); arbitru de rezervă: Iulian Călin (Ştefăneşti/Argeş)
Observator CCA: Corneliu Fecioru (Bucureşti)

Te-ar putea interesa:  Transferuri spectaculoase la dinamovisti! Gregory Tade semneaza cu Dinamo

FCSB – FC Viitorul Constanţa 3-0 (1-0), Arena Naţională – Bucureşti
Au marcat: Florin Tănase (2), Sebastian Mladen (autogol, 50), Ionuţ Vînă (90+1).
Arbitru: Ovidiu Haţegan (Arad); arbitri asistenţi: Octavian Şovre (Satu Mare), Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava); arbitru de rezervă: Sebastian Colţescu (Craiova)
Observator CCA: Constantin Ştefan (Bucureşti)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *