Un fotbalist de Națională, transferat la Dinamo

Fotbalistul Tudor Băluţă, achiziţionat recent de Dinamo Kiev de la Brighton, a declarat, într-un interviu publicat pe site-ul oficial al FRF, că transferul este un pas înainte şi că va avea foarte multe de învăţat de la antrenorul Mircea Lucescu. „Nu pot să spun care a fost cel mai greu moment al carierei… a fost sezonul trecut, mai ales ultimele 7-8 luni. Au fost luni dificile, am trecut prin momente grele, dar am continuat să muncesc şi să cred, iar până la urmă lucrurile se aşează uşor-uşor. Iar de acum îmi doresc să merg din ce în ce mai sus. E un pas înainte transferul la Dinamo Kiev. E un club imens, ştim toţi, se bate pentru câştigarea de trofee, iar anul acesta joacă şi în grupele Ligii Campionilor. Să lucrez cu domnul Mircea Lucescu va fi cu siguranţă ceva foarte benefic pentru mine. E un antrenor important şi experimentat şi voi avea multe de învăţat de la dumnealui”, a afirmat Băluță. „Nu am apucat să vorbesc prea mult cu Mircea Lucescu. Ştim toţi cine este şi cu siguranţă îmi va oferi multe sfaturi bune. Dacă mă gândesc că până acum am fost antrenat de Hagi, Rădoi, Mutu şi acum Lucescu este ceva wow… sunt oameni pe care îi vedeam la televizor când eram copil. Mă bucură foarte tare că am avut şansa să lucrez cu toţi”, a adăugat mijlocaşul. Acesta speră să joace pentru Dinamo Kiev în actuala ediţie a Ligii Campionilor. „Să joc în Champions League este un vis al meu. Dacă voi reuşi în acest sezon mă voi bucura foarte tare şi voi încerca să dau ce am mai bun în fiecare minut. Nu am un preferat între Messi şi Ronaldo. Sunt doi jucători… cred că cei mai buni din istoria fotbalului. Să am şansa de a fi cu ei pe teren ar fi extraordinar. M-aş bucura să fiu acolo, să ajut echipa să obţină rezultate bune. Important e să avem rezultate, nu faptul că îl avem pe Messi sau Ronaldo în faţă. Va fi un meci ca oricare altul”, a precizat Tudor Băluţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *