Atacantul senegalez al echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, Magaye Gueye, a fost depistat pozitiv la cocaină în urma controlului efectuat de Agenţia Naţională Anti-Doping la finalul partidei cu FCSB, din Cupa României.
Jucătorul senegalez în vârstă de 30 de ani urmează să fie audiat de membrii comisiei de primă instanţă din cadrul ANAD.
Gueye a fost titular în partida câştigată de Dinamo cu 1-0 în faţa FCSB, în optimile de finală ale Cupei României, fiind schimbat în minutul 46 cu Jonathan Morsay.
Gueye a mai fost implicat la mijlocul lunii ianuarie a acestui an într-un scandal după ce pe reţelele de socializare apărea într-un clip video alături de două tinere într-un jacuzzi şi jignea formaţia pentru care evoluează. Ulterior el a transmis public scuzele sale clubului, acţionarilor şi suporterilor.
Gueye a semnat un contract valabil pentru doi ani cu gruparea bucureşteană, la 7 octombrie 2020, fiind adus de la echipa azeră Qarabag FK.
În cele 5 luni, atacantul a evoluat în 19 partide pentru Dinamo, înscriind 3 goluri.
Dinamo, amical cu Dinamo
Suporterii echipei de fotbal Dinamo Bucureşti au anunţat, joi, pe Facebook, perfectarea unui meci amical cu vicecampioana Ucrainei, Dinamo Kiev, formaţia antrenată de Mircea Lucescu, fost jucător şi antrenor al echipei din Şoseaua Ştefan cel Mare.
”Campania DDB pentru licenţă continuă cu pasul 3! În demersul nostru am fost sprijiniţi necondiţionat de către Mircea Lucescu, membru Elite DDB şi managerul lui Dinamo Kiev, care nu mai are nevoie de nicio altă prezentare. Mircea Lucescu se implică astfel activ în salvarea lui Dinamo, alături de suporterii săi. Amicalul Dinamo Kiev – Dinamo Bucureşti se va disputa pe data de 27 martie, anul curent, pe Stadionul Olimpic din Kiev şi va reprezenta, practic, primul meci european pentru DDB”, se arată în comunicatul Peluzei Cătălin Hîldan.
Fondurile strânse în urma acestui eveniment se vor îndrepta către plata licenţei pentru sezonul următor, precizează suporterii, care îi mulţumesc încă o dată lui Mircea Lucescu pentru implicare.