CSU Craiova s-a despărțit de Rădoi

Tehnicianul Mirel Rădoi a anunţat, miercuri seara, după înfrângerea cu FC Argeş (scor 1-2), care a dus la eliminarea din Cupa României, că demisionează din funcţia de antrenor principal al echipei de fotbal Universitatea Craiova la aproximativ patru luni de la preluarea postului.

„Sunt dezamăgit atât de tare încât să îmi dau demisia în seara asta. Acum anunţ asta, mă voi duce să anunţ şi jucătorii. Cred că e momentul să demisionez din punctul meu de vedere. Rezultatul din seara asta nu ne-a avantajat. Şi chiar dacă echipa rămâne pe poziţie de play-off, calificarea mai departe în Cupa României era importantă. Iar eu nu cred că la momentul de faţă mai pot aduce un plus la nivel de echipă, de club, nu neapărat la nivelul jucătorilor… pentru că între mine şi ei niciodată nu a fost nimic. Posibil să fiu considerat laş că părăsesc corabia, dar, decât să o scufund… cred că abandonând-o poate să iasă la liman”, a afirmat Rădoi, conform postului Orange Sport.

El a afirmat că nu acceptă ca preşedintele clubului, Sorin Cârţu, să îi spună ce să facă la antrenamente şi la meciuri.

Te-ar putea interesa:  Romania, sanctionata pentru sloganurile pro-sarbe din timpul partidei cu selectionata din Kosovo

„Semnalele care au fost în seara asta din partea conducerii au fost clare. Rezultatele nu vin ca o consecinţă a unui joc slab. Dacă m-aş lua după nea Sorin (n.r. – Sorin Cârţu, preşedintele clubului), aşa se pare. Dacă preşedintele clubului face evaluări din acestea publice şi nu cu mine, atunci o să îi dau lui ID-ul ăla (n.r. – legitimaţia de antrenor), ca să vină înapoi dânsul (n.r. – pe banca tehnică). Eu îl apreciez toată viaţa pentru că m-a debutat ca jucător, dar de acolo până la a ne spune nouă ce să facem la antrenament sau la meci… eu nu o să accept. Şi nu le-am acceptat de la nimeni. Eu nu spun că am ceva cu nea Sorin, eu spun lucrurile care m-au deranjat, nu e niciun fel de problemă”, a explicat fostul selecţioner, precizând că nu va reveni asupra demisiei.

Întrebat când s-a hotărât să demisioneze, Rădoi a răspuns: „Decizia am luat-o într-un minut. Pentru că am pus lucrurile cap la cap… în astea patru luni cât am fost aici am tot colectat informaţii şi lucrurile care s-au spus. Iar multe dintre ele au venit din interior. Poate că par prost, dar nu sunt aşa prost cum par. Am şi eu abilitatea de a face anumite conexiuni. Şi atunci decât să fie o implozie la acest club, mai bine plec eu şi toate lucrurile astea se vor lămuri. Nu e normal. Eu ca antrenor nu am dreptul să o fac, dar cei care stau sus analizează şi antrenorul, critică şi jucătorii… deci ceilalţi au dreptul. Aceste lucruri le spun pentru că trebuie să se termine o dată pentru totdeauna. Pentru că altfel Craiova nu va ajunge niciodată unde şi-a propus, adică să câştige titlul. Dacă aşteptam cu decizia până la finalul anului nu făceam decât să ne păcălim singuri. Şi eu, şi echipa, şi clubul. Asta este, am ajuns la concluzia că în momentul de faţă nu pot să fac mai mult. Lucrurile care se produc din interior pentru mine sunt o problemă mare. Eu am discutat lucruri clare cu ei (n.r. – oficialii din conducere). Dacă ei nu au înţeles şi se cred în continuare antrenori şi fac analize şi evaluări înaintea mea sau faţă de mine, fără să aibă informaţiile corecte, atunci îi las pe dânşii să conducă. Dar eu am susţinerea patronului şi am avut-o în permanenţă”.

Te-ar putea interesa:  Un fotbalist de la Dinamo, pozitiv la cocaină

Conducerea echipei de fotbal Universitatea Craiova a anunţat, joi, pe pagina oficială de Facebook, despărţirea de antrenorul Mirel Rădoi, precizând totodată că interimatul va fi asigurat de cuplul de tehnicieni Dragoş Bon – Ionuţ Stancu.

„Drumurile dintre Universitatea Craiova şi antrenorul Mirel Rădoi s-au despărţit. Totodată, Ştiinţa s-a despărţit şi de stafful tehnic format din Mihai Ianovschi, Vergil Andronache, Horaţiu Baciu şi Robert Tufişi. Pentru următoarele două meciuri, echipa va fi condusă de Dragoş Bon şi Ionuţ Stancu, în timp ce preparatori fizici sunt Cătălin Tudor şi Daniel Ene, iar antrenor cu portarii Daniel Tudor”, se arată în comunicarea Universităţii Craiova.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *