Simona Halep, victorie la Adelaide

Emi
By Emi ianuarie 29, 2021 23:38

Simona Halep, victorie la Adelaide

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, a învins-o pe australianca Ashleigh Barty, liderul WTA, cu 3-6, 6-1, 10-8, vineri, în cadrul turneului demonstrativ de la Adelaide, intitulat ”A Day at the Drive”.

Halep, care avea 3-1 în meciurile directe cu Barty, a obţinut victoria după 67 de minute, în acest prim meci al celor două jucătoare în 2021.

Halep, care venea după două săptămâni de carantină la Adelaide (cu cinci ore zilnice pentru antrenamente, însă), a început mai greu şi a pierdut primul set cu 3-6. Românca a evoluat mult mai bine în actul secund, pe care şi l-a adjudecat cu un sec 6-1, şi pe fondul unei scăderi în jocul adversarei. Super tiebreak-ul a fost destul de echilibrat, dar Halep a fost cea care a deţinut iniţiativa şi a condus cu 2-0, 4-2, 7-5 şi 8-7, câştigând ultimele două puncte ale confruntării (10-8).

Halep, principala favorită a turneului Yarra Valley

Halep va fi principala favorită a turneului Yarra Valley Classic (WTA 500), dotat cu premii totale de 565.530 dolari, care va debuta duminică la Melbourne. Halep va intra direct în turul secund, unde o va avea ca adversară pe învingătoarea dintre americanca Whitney Osuigwe (18 ani, 162 WTA) şi rusoaica Anastasia Potapova (19 ani, 101 WTA).

Te-ar putea interesa:  Simona Halep a trecut lejer de Cori Gauff

Barty este cap de serie numărul unu la Gippsland Trophy (WTA 500), celălalt turneu dotat cu premii totale de 565.530 dolari şi care va începe duminică la Melbourne. Barty va intra direct în turul secund, urmând să o înfrunte pe câştigătoarea meciului dintre românca Ana Bogdan şi jucătoarea rusă Kamilla Rahimova.

Esti interesat de advertoriale pe stirisportive.ro sau alte site-uri populare? www.seopower.ro este optiunea potrivita pentru tine. Incearca!

Emi
By Emi ianuarie 29, 2021 23:38
Write a comment

No Comments

No Comments Yet!

Let me tell You a sad story ! There are no comments yet, but You can be first one to comment this article.

Write a comment
View comments

Write a comment

<