Real și Milan, calificate în semifinalele Ligii Campionilor

Real Madrid, deţinătoarea trofeului, s-a calificat fără emoţii în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Chelsea cu scorul de 2-0 (0-0), marţi seara, la Londra, în manşa secundă a sferturilor de finală.

Real, care câştigase cu 2-0 şi în prima manşă, s-a impus pe Stamford Bridge prin dubla lui Rodrygo (58, 80).

Chelsea a avut un început bun de meci şi a ratat şansa de a deschiderii scorului prin Ngolo Kante (11), care a fost imprecis dintr-o poziţie ideală.

Echipa antrenată de Carlo Ancelotti a avut o bară prin Rodriygo (20), apoi Luka Modric a trecut şi el pe lângă gol (32), însă Kepa Arrizabalaga a parat şutul croatului.

Prima repriză s-a încheiat cu o ocazie a londonezilor (45+1), Courtois, fost portar al echipei Chelsea, apărând providenţial mingea trimisă de Cucurella din cinci metri.

Chelsea a fost periculoasă şi în debutul reprizei secunde, dar Eder Militao a blocat şutul lui Kante (52), iar Courtois a fost la post la mingea expediată de Havertz (57).

Te-ar putea interesa:  Barcelona și Bayern merg mai departe în Liga Campionilor

Imediat, Real Madrid a deschis scorul (58), prin Rodrygo, la capătul unei acţiuni pe care tot el o iniţiase.

Courtois şi-a făcut din nou datoria (65), la şutul lui Enzo Fernandez, iar la poarta cealaltă Arrizabalaga (66) s-a opus la mingea trimisă de Benzema.

Real Madrid a încheiat conturile în min. 80, după o fază care a sancţionat degringolada de la Chelsea, Rodrygo înscriind simplu din pasa lui Fede Valverde.

Chelsea a ajuns la şapte meciuri consecutive fără victorie în toate competiţiile.

Kroos (Real) a jucat marţi seara meciul său cu numărul 150 în cupele europene.

Real Madrid o va înfrunta în penultimul act pe câştigătoarea dintre Manchester City şi Bayern Munchen (3-0 pentru echipa lui Pep Guardiola în tur). Madrilenii nu vor putea conta în primul meci pe Eder Militao, suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene.

AC Milan s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, marţi seara, după ce a terminat la egalitate cu SSC Napoli, 1-1 (1-0), în deplasare, în manşa secundă a sferturilor de finală ale competiţiei.

Te-ar putea interesa:  Gica Hagi este romanul cu cele mai multe meciuri si goluri in Liga si Cupa Campionilor

Milan este din nou în semifinalele Champions League după 16 ani, graţie victoriei din tur, cu 1-0.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *