Real Madrid a câștigat Supercupa Europei

Real Madrid a cucerit pentru a cincea oară Supercupa Europei la fotbal, după ce a învins-o pe Eintracht Frankfurt cu scorul de 2-0 (1-0), miercuri seara, pe Stadionul Olimpic din Helsinki.

Real, câştigătoarea Ligii Campionilor în sezonul trecut, s-a impus prin golurile marcate de David Alaba (37) şi Karim Benzema (65).

Madrilenii au controlat jocul în cea mai mare parte a timpului, dar Eintracht a avut prima mare ocazie, în min. 14, când japonezul Kamada a fost găsit excelent de columbianul Borre, însă nu a reuşit să îl învingă pe portarul Courtois din poziţie ideală. Portarul belgian s-a remarcat şi în min. 24, la şutul lui Knauff.

Campioana Spaniei a avut prima şansă de gol în min. 17, când Tuta a respins salvator de pe linia porţii mingea trimisă de Vinicius Junior.

Portarul Trapp a fost la post în min. 37, la şutul lui Vinicius Junior şi a acordat corner. La lovitura de colţ, Benzema i-a trimis cu capul brazilianului Casemiro, acesta a recentrat în faţa porţii, de unde Alaba a reluat în plasă, deschizând scorul (37).

Te-ar putea interesa:  Chiriches s-a intors pe teren dupa o pauza de 5 luni

Real a mai avut două ocazii până la pauză, prin Benzema (41), al cărui şut a trecut puţin alături de ţintă, şi prin Casemiro (42), însă acesta a tras pe direcţia lui Trapp (42).

Echipa antrenată de Carlo Ancelotti a fost periculoasă şi la reluare, Trapp respingând şutul lui Vinicius Junior (55), după care Casemiro a ţintit bara transversală (61), cu un şut din afara careului.

Knauff l-a mai testat o dată pe Courtois (64), fără sorţi de izbândă, după care Real şi-a majorat avantajul: Vinicius Junior l-a servit pe Benzema, în poziţie centrală, iar francezul nu l-a iertat pe Trapp (65).

Cu acest gol, Benzema a devenit al doilea cel mai bun marcator din istoria clubului Real Madrid, cu 324 de reuşite, devansându-l pe legendarul Raul Gonzalez Blanco (323). Cristiano Ronaldo conduce în ierarhie, cu 450 de goluri.

Eintracht a căutat golul de onoare, însă nu a reuşit să mai creeze pericol la poarta lui Courtois.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *