Președintele Federației Spaniole de Fotbal pune gaz pe focul ”SuperLigii”

clasamente fotbal

„UEFA nu poate rămâne pasivă” în faţa proiectului Super Ligii, a declarat marţi preşedintele Ligii spaniole de fotbal (LaLiga), Javier Tebas, evitând să se pronunţe în legătură cu eventuale sancţiuni împotriva cluburilor Real Madrid, Juventus Torino şi FC Barcelona.

Pe 18 aprilie, 12 cluburi, dintre care trei din Spania, au prezentat conceptul unei competiţii europene ce ar fi concurat cu Liga Campionilor.

Din cauza scandalului declanşat, a respingerii din partea politicenilor şi a revoltei fanilor, proiectul a fost abandonat de majoritatea susţinătorilor săi în următoarele 48 de ore după lansare, însă continuă să fie apărat mai mult sau mai puţin deschis de Real, Barca şi Juventus.

„Eu nu cunosc regulile UEFA, însă UEFA nu trebuie să rămână pasivă în faţa a ceea ce s-a întâmplat, la fel cu LaLiga nu va rămâne pasivă”, le-a spus Tebas ziariştilor.

Sancțiuni pentru cluburile care s-au retras

UEFA a anunţat vineri sancţiuni împotriva celor nouă cluburi care s-au retras din proiectul Super Ligii, Arsenal, AC Milan, Chelsea, Atletico Madrid, Inter Milano, Liverpool, Manchester City, Manchester United şi Tottenham Hotspur.

Te-ar putea interesa:  Real Madrid i-a administrat o lecție Barcelonei

Aceste cluburi au recunoscut că proiectul Super Ligii a fost o „eroare”, a indicat un comunicat al forului fotbalistic european.

Cele nouă cluburi „vor dona în total 15 milioane de euro, pentru a fi folosite în beneficiul copiilor, al tinerilor şi al fotbalului din comunităţile locale din Europa, inclusiv din Regatul Unit”. De asemenea, celor nouă cluburi le vor fi reţinute 5% din veniturile pe care le vor obţine la următoarea lor participare în cupele europene.

Cluburile vor fi amendate cu 100 de milioane de euro în cazul participării la un turneu neautorizat şi cu 50 de milioane de euro pentru orice altă încălcare a angajamentelor lor, a indicat UEFA.

În cazul celor trei cluburi care nu au renunţat până acum la Super Ligă (FC Barcelona, Juventus şi Real Madrid), UEFA a anunţat că îţi rezervă dreptul „să ia orice măsură pe care o va considera adecvată”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *