Derby la Ovidiu, in cadrul primei etape a Ligii 1. Viitorul, detinatoarea Cupei si Supercupei Romaniei va juca cu Dinamo, echipa care nu are de gand sa evolueze in play-out pentru al treilea an consecutiv.
Viitorul a avut parte de un debut de sezon excelent. A reusit sa castige Supercupa Romaniei, dupa ce a invins cu scorul de 1-0 echipa CFR Cluj, la Ploiesti. Al doilea trofeu pentru constanteni, in mai putin de doua luni, dupa castigarea Cupei Romaniei. Din aceasta vara Viitorul a pierdut doi din cei mai importanti fotbalisti ai sai, Ianis Hagi si Tudor Baluta si deja se gandeste la dubla din Belgia, Antwerp, din cadrul turului al doilea preliminar al Europa League. In plus, in aceasta saptamana Ionut Vina a ales sa plece la echipa FCSB. Gabi Iancu, Hamidou Keyta, Steliano Filip si Najib Ammari (toti de la Dunarea Calarasi) si Marco Dulca (Swansea) au reprezentat achizitiile acestei veri pentru echipa lui Gica Hagi, care a pierdut un singur meci amical, 2-3 cu Olympiacos.
Dinamo, dupa demiterea lui Mircea Rednic a facut o noua revolutie in cadrul lotului. Cu Mircea Rednic echipa a terminat abia pe locul 9, cea mai slaba performanta din istoria echipei. Eugen Neagoe, noul antrenor, a venit cu o multime de jucatori noi in aceasta vara si anume cu Florin Bejan (Astra), Filip Mrzljak (Astra), Gabriel Moura (Sepsi), Catalin Straton (Dunarea Calarasi), Alexandru Rauta ( de la FC Voluntari), Andrei Sin (Poli Iasi), Slavko Perovic (Istanbulspor), Riccardo Piscitelli (Carpi), Kevin Bru (Apollon Limassol) si Brito (Xanthi). Acestea reprezinta noutatile “cainilor”, care au si renuntat la o gramada de jucatori.
Dinamo n-a pierdut in meciurile amicale ale verii: a reusit sa le invinga pe Linfield, Bruno’s Magpies si Kilmarnock si a remizat cu Chindia.