Sârbul Novak Djokovic a câştigat ediţia din acest an a Openului Australiei, învingându-l în cinci seturi, 6-4, 4-6, 2-6, 6-3, 6-4, pe austriacul Dominic Thiem, în finala disputată la Melbourne.
Pentru Djokovic (32 ani), acesta este al optulea succes la Australian Open (un nou record) şi, totodată, al 17-lea titlu de Mare Şlem din cariera sa.
Datorită acestui succes, sârbul va reveni pe prima poziţie în clasamentul ATP începând de luni, detronându-l pe spaniolul Rafael Nadal.
Dominic Thiem, numărul 5 mondial, a ratat ocazia de a deveni primul jucător din afara Top 3 ATP care se impune într-un Grand Slam, după elveţianul Stanislas Wawrinka la US Open, în 2016. Djokovic, Nadal şi Federer şi-au împărţit cele 12 turnee majore disputate de atunci.
Austriacul, în vârstă de 26 ani, a disputat duminică a treia sa finală de Mare Şlem, după pierdute la Roland Garros în 2018 şi 2019, ambele în faţa lui Nadal.