FC Liverpool, campioana Europei la fotbal şi foarte probabil viitoarea campioană a Angliei, a marcat luni solidaritatea sa cu manifestanţii care cer dreptate în cazul morţii lui George Floyd în Statele Unite, jucătorii săi punând genunchiul în pământ la centrul arenei Anfield Road.
„Unitatea face forţa. Viaţa Negrilor contează” (sloganul mişcării anti-rasiste americane), a scris pe Twitter fundaşul central al „Cormoranilor”, Dejan Lovren, deasupra unei fotografii a echipei dispuse în cerc la mijlocul stadionului.
El a fost imitat apoi de coechipierii săi Andy Robertson, Virgil van Dijk sau Trent Alexander Arnold, iar mesajul său a fost postat pe contul oficial al clubului, a cărui deviză este „Tu nu vei merge niciodată singur”.
Poza, un genunchi în pământ, a fost popularizată de jucătorul NFL Colin Kaepernick, devenit o portavoce a protestatarilor în SUA împotriva violenţelor poliţiei, în special contra minorităţilor de culoare.
Şi atacantul internaţional al lui Manchester United, Marcus Rashford, a postat un mesaj în care deplânge că „într-o perioadă în care oamenii sun îndemnaţi să se unească, noi apărem mai divizaţi ca niciodată”.
Reluarea Premier League este aşteptată pe 17 iunie.