Doliul şi tristeţea au cuprins lumea după moartea legendei fotbalului argentinian Diego Maradona, care a încetat din viaţă miercuri la vârsta de 60 de ani, lăsându-i pe fanii sportului rege orfani de unul dintre cei mai carismatici şi controversaţi jucători din istorie, potrivit AFP.
În cartierul Boca din Buenos Airs, dar şi în Europa, la Napoli şi Barcelona, locurile în care „El Pipe de Oro” a trăit cele mai frumoase perioadei din cariera sa, emoţia s-a răspândit în rândul fanilor, la câteva ore după anunţul dispariţiei campionului mondial din 1986, în urma unui atac de cord.
Preşedintele argentinian Alberto Fernandez a decretat trei zile de doliu naţional şi a anunţat, totodată, că priveghiul programat iniţial pentru trei zile, va avea loc în cele din urmă doar joi, între orele locale 6:00 şi 16:00 (9:00 – 19:00 GMT), la cererea familiei.
Funeralii naționale
Fanii îşi vor putea lua rămas bun de la idolul lor la Palatul prezidenţial din Buenos Aires, Casa Rosada, unde fosta soţie a lui Maradona, Claudia Villafane, şi cele două fiice ale lor, Dalma şi Gianinna, au sosit cu puţin timp înainte de miezul nopţii, urmate de jucători activi sau retraşi, în special coechipieri ai căpitanului naţionalei Argentinei la Cupa Mondială din 1986.
Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Maradona a ajuns în cursul serii la Palatul prezidenţial, unde sute de oameni de aflau deja în faţa intrării, pentru a-i putea aduce un ultim omagiu legendarului fotbalist.
Potrivit procurorului John Broyard, decesul lui Maradona s-a produs miercuri, „la ora 12” (15:00 GMT), iar rezultate preliminare ale autopsiei indică faptul ca acesta a murit „din cauza unui edem pulmonar acut secundar şi a unei insuficienţe cardiace cronice exacerbate. Inimă cu cardiomiopatie dilatată”, a spus el.