Edward Iordănescu a fost numit, vineri, în funcţia de antrenor principal al echipei de fotbal CFR Cluj, a anunţat clubul pe site-ul său oficial.
”Mă bucur să fiu din nou aici. Mulţumesc patronatului şi conducerii pentru încrederea arătată. A mai fost un episod acum doi ani şi ceva care s-a terminat mai repede decât ar fi fost normal. Cu toate astea am rămas şi cu lucruri foarte bune şi, nu în ultimul rând, cu un trofeu frumos, primul trofeu pentru mine, de altfel, şi cu o experienţă pe care eu am luat-o constructivă. Am învăţat ca şi din astfel de moment, mai puţin fericite, să ştiu să aleg ce e mai bun. A fost pentru mine singura oară când un club mi-a acceptat unilateral contractul (rezilierea, n. red.), a fost o dezamăgire, m-a afectat, dar am făcut un pas în spate, am mers la un alt club, unde mi s-au oferit suport şi încredere şi acolo am reuşit un proiect istoric, pentru că a fost o performanţă istorică pentru oraş şi pentru club. M-am întors la Cluj pentru că am încredere deosebită în acest grup de jucători, am încredere deosebită că acest club poate să îşi continue traiectoria ascendentă”, a spus Iordănescu după instalarea sa.
Urmașul lui Dan Petrescu
”Este un moment extrem de delicat, sunt multe motivele pentru care subliniez acest aspect. Echipa nu traversează din punct de vedere sportiv o perioadă foarte bună, calendarul e extrem de încărcat, sunt cinci jocuri în 18 zile şi foarte puţin timp la dispoziţie. E adevărat că orice antrenor ar prefera ca în pauza competiţională să fie un moment în care să preia o echipă, dar mi-am asumat toate aceste lucruri. Vin cu entuziasm, vin cu energie, vin după un antrenor pe care îl respect şi îl apreciez deosebit de mult, Dan Petrescu, un antrenor care pentru noi cei tineri poate să fie în orice moment un exemplu. Sunt sigur că a avut tot sprijinul patronatului şi toate condiţiile necesare pentru performanţă şi a realizat-o”, a mai spus tehnicianul.
Iordănescu s-a arătat încrezător în perspectivele echipei din Gruia, în ciuda momentului dificil: ”Eu cred că acest club poate să producă în continuare performanţă deosebită şi mi-ar plăcea să o facem împreună în următoarea perioadă”.
Edi Iordănescu şi-a expus obiectivele pe care le are la CFR Cluj, subliniind că are experienţă în ciuda vârstei sale: ”Chiar dacă am 42 de ani, sunt de zece ani antrenor principal şi am plecat de jos, ştiu ce înseamnă liga a treia, liga a doua, liga întâi, proiecte grele. Nu am avut niciun club la care să preiau o echipă şi să o las mai jos decât am luat-o. Întotdeauna am mers în sus, absolut la toate echipele la care am lucrat, traiectoria a fost una pozitivă, însă CFR rămâne un club care îţi oferă posibilitatea, condiţiile necesare, lotul de jucători atât de bun calitativ încât e clar că aspiri la trofee şi eu cred că, având în vedere că s-a ieşit prematur din Cupă, nu ne rămâne decât să ne luptăm până la final cu încredere pentru câştigarea unui nou titlu şi bineînţeles să jucăm această carte, care la prima vedere pare imposibilă, această misiune Elveţia s-o transformăm într-una posibilă şi să încercăm din nou o calificare în primăvara europeană”.