Dinamo Bucureşti s-a calificat în semifinalele Cupei României la fotbal, după ce a învins formaţia de ligă secundă Dunărea Călăraşi cu scorul de 3-1 (2-0), joi seara, în deplasare.
Dinamo s-a impus prin golurile marcate de Paul Anton (32, 44) şi Florin Bejan (62), în timp ce pentru gazde a punctat Marius Fotescu (67).
Echipa antrenată de Ionel Gane a ratat primele ocazii ale partidei, prin Ricardo Grigore (2) şi Anton (5).
Gazdele au preluat controlul jocului şi şi-au creat trei şanse mari de gol în doar câteva minute, dar portarul Mihai Eşanu s-a opus providenţial în faţa lui Baudoin Kanda (7), Sorin Sava (8) şi Alin Cârstocea (10).
Dinamo a reuşit să deschidă scorul prin Paul Anton, cu un şut de la circa 30 de metri (30). Anton a majorat diferenţa în finalul primei reprize (44), printr-un şut din voleu, cu pământul, care l-a păcălit pe portarul Stefan Krell.
Echilibru după pauză
Dinamo a jucat mai bine şi după pauză, iar în min. 62 a marcat din nou, prin fundaşul Florin Bejan, care a trimis în plasă o minge respinsă de portarul Răzvan Began.
Golul echipei din Călăraşi a fost înscris de Marius Fotescu (67), din lovitură liberă, şutul-centrare trimis de acesta păcălindu-l pe portarul Eşanu.
Dinamo a mai ratat două ocazii mari de gol prin Magaye Gueye (80, 90+2), de fiecare dată Began având intervenţii remarcabile.
Echipa antrenată de Cristian Pustai putea primi un penalty în min. 90+1, la un duel între Steliano Filip şi Ignacio Lopez.
Dinamo se alătură celorlalte trei echipe calificate deja în semifinalele Cupei României, Universitatea Craiova, Astra Giurgiu şi formaţia de ligă secundă ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu.