Revenire așteptată la clubul din Șoseaua Ștefan cel Mare. Fostul selecţioner al primei reprezentative de fotbal a României, tehnicianul Cosmin Contra, a fost instalat în funcţia de antrenor principal al echipei FC Dinamo, informează clubul din Şoseaua Ştefan cel Mare pe site-ul său oficial. Contra a semnat un contract valabil două sezoane cu gruparea alb-roşie.
„Cosmin Contra este noul antrenor principal al echipei Dinamo Bucureşti pentru următoarele două sezoane competiţionale, a declarat directorul sportiv Rufo Collado pentru site-ul oficial al clubului. Bine ai revenit acasă, Cosmin Contra”, se arată pe site.
Antrenorul a mai condus FC Dinamo în urmă cu trei ani, între 16 februarie şi 18 septembrie 2017, când a calificat echipa în play-off-ul Ligii I, a luptat pentru titlul de campion până în ultima etapă şi a câştigat Cupa Ligii, ultimul trofeu din palmaresul clubului din Şoseaua Ştefan cel Mare.
Cosmin Contra îl înlocuieşte în funcţie pe Gheorghe Mulţescu, antrenor al cărui contract a fost reziliat tot miercuri de conducerea FC Dinamo.
În vârstă de 44 de ani, Cosmin Contra a mai antrenat în cariera sa de până acum formaţiile FC Timişoara, Getafe CF Youth, CF Fuenlabrada, Petrolul Ploieşti, Getafe CF, Guangzhou R&F, AD Alcorcon şi Dinamo Bucureşti. Ca antrenor, Contra a câştigat două trofee, Cupa României, ediţia 2012-2013, cu Petrolul Ploieşti şi Cupa Ligii, ediţia 2016-2017, cu FC Dinamo.
La 22 septembrie 2017, după ce a părăsit funcţia de antrenor principal al FC Dinamo, Contra a fost instalat selecţioner al primei reprezentative a României. În mandatul său de selecţioner care s-a încheiat la 22 noiembrie 2019, echipa naţională a înregistrat în cele 24 de partide un număr de 13 victorii, 6 egaluri şi doar 5 înfrângeri. Din cele 24 de partide, 18 au fost cu caracter oficial. Mandatul lui Contra la conducerea României s-a încheiat cu un eşec la scor în faţa Spaniei, 0-5, la Madrid în 18 noiembrie 2019, în ultimul meci din preliminariile EURO 2020. De la acel moment Contra nu a mai avut niciun angajament ca antrenor. Staff-ul noului antrenor principal al echipei de fotbal Dinamo, Cosmin Contra, va fi alcătuit din Ionel Tersinio Gane (antrenor secund), Javi Reyes (preparator fizic) şi Leo Fuentes Martínez (antrenor portari), anunţă gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare.
Cosmin Contra va conduce joi, de la ora 18:00, la baza sportivă de la Săftica, prima şedinţă de pregătire în noul său mandat pe banca tehnică a dinamoviştilor.
Antrenamentul este închis presei, accesul reprezentanţilor mass-media fiind restricţionat conform reglementărilor impuse pe fondul pandemiei de COVID-19.