CFR Cluj a trecut de Lazio cu 2-1

CFR Cluj a reuşit o victorie splendidă la debutul în Grupa E a Europa League la fotbal, 2-1 (1-1) cu Lazio Roma, joi seara, pe Stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca.
Campioana României a câştigat după o repriză secundă excelentă, golurile sale fiind marcate de Ciprian Deac (41 – penalty) şi Billel Omrani (75), după ce Bastos (25) deschisese scorul.
Lazio a condus ostilităţile în prima repriză, cu o posesie prelungită şi un plus de viteză.
Prima ocazie a partidei a venit în min. 11, când Jony a centrat foarte bine, Milinkovic-Savic a reluat cu capul, iar Arlauskis a respins salvator. Lituanianul a fost la post şi la şutul lui Correa (14).
Prima oportunitate a clujenilor s-a ivit în min. 23, după o fază fixă, dar Burcă nu a reuşit să controleze mingea la 6 metri.
Lazio a deschis scorul în urma unui corner, angolezul Bastos reluând în plasă mingea centrată de Jony. Echipa antrenată de Simone Inzaghi îşi putea dubla avantajul (31), însă Lazzari, scăpat singur, a şutat peste poartă.
O nouă fază fixă a adus ardelenilor egalarea, Djokovic fiind faultat de Lucas Leiva în careu, iar Deac a transformat penalty-ul.
Prima repriză s-a încheiat cu o nouă situaţie a oaspeţilor, în min. 45+1, prin Milinkovic-Savic, la o nouă centrare a lui Jony.
CFR a arătat mult mai decisă după pauză, dar Bordeianu (50) a fost blocat de Acerbi. Omrani, intrat în locul Traore, a fost un plus în jocul echipei antrenate de Dan Petrescu, francezul ratând singur cu portarul în min. 52. Omrani a mai avut o şansă bună, în min. 57, cu un şut peste poartă de la 25 metri.
Lazio şi-a creat o oportunitate bună, prin Jony (64), cu un şut bombă de la 25 de metri, respins cu greu de Arlauskis.
Omrani a luftat în careu (71), dar tot el a marcat golul victoriei, în min. 75, cu capul, după ce tot el trimisese în transversală.
Arlauskis a salvat victoria în min. 90, după ce a respins mingea trimisă de Cataldi la colţul scurt. Milinkovic-Savic (90+3) a semnat şi ultima ocazie a meciului, o lovitură de cap peste poartă.
Lazio a suferit al doilea eşec în faţa echipelor din România, după ce a fost învinsă şi de Steaua (2 victorii, 3 egaluri, 2 eşecuri).
În celălalt meci, Rennes şi Celtic au terminat la egalitate, 1-1.
Pe 3 octombrie vor avea loc următoarele meciuri din grupă, Lazio – Rennes şi Celtic – CFR Cluj.
CFR 1907 Cluj – Lazio Roma 2-1 (1-1)
Au marcat: Ciprian Deac (41 – penalty), Billel Omrani (75), respectiv Bastos (25).
Cluj-Napoca, Stadion ”Dr. Constantin Rădulescu”
Europa League – Grupa E
Au evoluat echipele:
CFR Cluj: 87. Giedrius Arlauskis – 77. Ionuţ Peteleu, 3. Andrei Burcă, 21. Kevin Boli, 92. Mike Cestor, 45. Mario Camora (căpitan) – 37. Mihai Bordeianu, 8. Damjan Djokovic, 7. Adrian Constantin Păun (19. Juan Culio, 84) – 90. Lacina Traore (9. Billel Omrani, 46), 10. Ciprian Deac (23. Cătălin Golofca, 90). Antrenor: Dan Petrescu.
Rezerve neutilizate: 1. Jesus Fernandez – 2. Alexandru Paşcanu, 6. Luis Aurelio, 16. Mateo Susic.
Lazio: 1. Thomas Strakosha – 93. Denis Vavro, 33. Francesco Acerbi, 15. Bastos (34. Bobby Adekanye, 80) – 29. Manuel Lazzari, 21. Sergej Milinkovic-Savic (căpitan), 6. Lucas Leiva, 7. Valon Berisha (32. Danilo Cataldi, 67), 22. Jony (19. Senad Lulic, 80) – 11. Joaquin Correa, 20. Felipe Caicedo. Antrenor: Simone Inzaghi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *