U Craiova a trecut de Gaz Metan Mediaș

Universitatea Craiova a obținut prima victorie sub comanda antrenorului Victor Piţurcă , 3-2 cu Gaz Metan Mediaş,  în deplasare, în primul meci din etapa a 10-a a Ligii I de fotbal.
Craiova a deschis scorul prin cvasidebutantul Luis Emanuel Niţu (6), care a marcat primul său gol în Liga I la doar al doilea joc. Bogdan Vătăjelu (42) şi Alexandru Cicâldău (57) au marcat celelalte două goluri ale craiovenilor, care au câştigat în premieră la Mediaş de la promovarea lor în Liga I.
Dumitru Cardoso (41) şi Neluţ Roşu (89), acesta la doar câteva secunde de la intrarea pe teren, au înscris pentru echipa antrenată de Edi Iordănescu.
Oaspeţii au avut o bară, prin Vătăjelu (1) şi o mare ratare prin Valentin Mihăilă (11), dar şi medieşenii au ratat două situaţii bune, prin Ionuţ Larie (66 – bară) şi Denis Olaru (76).
Universitatea venea după 0-1 acasă cu FCSB, la debutul lui Victor Piţurcă pe banca tehnică a echipei din Bănie.
Gaz Metan a pierdut al doilea său meci în acest campionat, după 1-4 cu FC Viitorul, la Ovidiu, în runda precedentă.
CS Gaz Metan Mediaş – Universitatea Craiova 2-3 (1-2), Stadion Gaz Metan – Mediaş
Au marcat: Dumitru Cardoso (41), Neluţ Roşu (89), respectiv Luis Emanuel Niţu (6), Bogdan Vătăjelu (42), Alexandru Cicâldău (57).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *