Mijlocaşul Dan Nistor, transferat la Universitatea Craiova, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că fosta sa echipă, Dinamo, va rămâne tot timpul în sufletul său, dar a precizat că a venit la echipa olteană pentru a câştiga titlul de campion şi Cupa României.
„Mă bucur că sunt aici, că cei de la Universitatea Craiova s-au gândit la mine, şi îi mulţumesc în special domnului Rotaru. Eu cred că este o lovitură foarte bună pentru Universitatea Craiova. Dinamo va fi în sufletul meu toată viaţa. La Dinamo au fost multe probleme în ultima perioadă. Toţi au zis că m-am înţeles cu Craiova dinainte, dar e total fals, cei de al Dinamo s-au înţeles cu Craiova dinainte. Am venit să câştig cupa, titlul şi să particip într-o cupă europeană. Sper să fac o figură frumoasă aici. E o echipă imensă, cu suporteri minunaţi, sper să facem lucruri minunate aici. Mă simt foarte bine că am venit, sper să nu dezamăgesc, oamenii au încredere în mine, sper să ne bucurăm împreună la finalul sezonului. Trebuie să dovedesc că am valoare şi apoi vom vedea dacă îmi voi încheia cariera aici. Trebuie să demonstrez că Universitatea nu s-a înşelat cu transferul meu şi să fac două sezoane şi jumătate bune”, a declarat Nistor.
Referitor la lupta pentru titlu, Nistor spune că toate cele 6 echipe care se vor califica în play-off vor avea şanse la câştigarea campionatului: „Mai avem 4 meciuri foarte importante, iar apoi în play-off aş putea spune mai multe despre contracandidatele la titlu. Cred că toate cele şase echipe se vor bate la titlu. Eu am venit la Craiova, echipa naţională e în martie, până atunci mă gândesc doar la Universitatea”.
Mijlocaşul Dan Nistor a semnat cu Universitatea Craiova un contract valabil pe doi ani şi jumătate şi urmează să evolueze cu numărul 16 pe tricou, a anunţat luni gruparea olteană pe pagina oficială de Facebook.