Bogdan Lobonț a fost desemnat antrenor secund al Naționalei

Emi
By Emi September 1, 2019 16:29

Bogdan Lobonț a fost desemnat antrenor secund al Naționalei

Fostul portar Bogdan Lobonţ, care a condus ultima oară formaţia din Liga a II-a Universitatea Cluj, a fost numit, duminică, în funcţia de antrenor secund al echipei naţionale de fotbal a României.
“Mutare importantă în staff-ul echipei naţionale. După aventura de la Universitatea Cluj, Bogdan Lobonţ, se alătură echipei conduse de Cosmin Contra şi va îndeplini funcţia de antrenor secund. Bine ai revenit alături de tricolori, Lobby”, a anunţat Federaţia Română de Fotbal pe site-ul său oficial.
Lobonţ a declarat că îşi doreşte foarte mult ca prima reprezentativă să se califice la Campionatul European din 2020. “E o mândrie să mă reîntorc la echipa naţională. Sper ca împreună cu băieţii să reuşim la finalul aceste campanii să ne calificăm la EURO 2020. Luptăm împreună!”, a afirmat fostul portar.
Acum în vârstă de 41 de ani, Lobonţ a mai făcut parte din staff-ul reprezentativei României în anul 2018, ajutându-l pe Cosmin Contra cu analiza unor adversare, dar şi a unor jucători români la echipele lor de club. În luna decembrie a anului trecut, el a preluat formaţia din Liga a II-a, Universitatea Cluj, dar la finalul sezonului, după ratarea promovării în Liga I, s-a despărţit de gruparea ardeleană.
Echipa naţională a României întâlneşte selecţionata Spaniei, la 5 septembrie (ora 21:45), pe Arena Naţională, şi reprezentativa Maltei, în 8 septembrie (ora 19:00), la Ploieşti, în cadrul grupei F a preliminariilor EURO 2020.

Esti interesat de advertoriale pe stirisportive.ro sau alte site-uri populare? www.seopower.ro este optiunea potrivita pentru tine. Incearca!

Emi
By Emi September 1, 2019 16:29
Write a comment

No Comments

No Comments Yet!

Let me tell You a sad story ! There are no comments yet, but You can be first one to comment this article.

Write a comment
View comments

Write a comment

<