Zlatan vrea să rămână la AC Milan

Emi
By Emi mai 27, 2022 19:59

Zlatan vrea să rămână la AC Milan

Zlatan Ibrahimovic, care este la final de contract şi nu mai poate juca până la începutul anului 2023 după ce s-a operat la genunchiul stâng în această săptămână, vrea să-şi continue cariera, a declarat vineri directorul sportiv al clubului italian de fotbal AC Milan, Paulo Maldini, citat de AFP.

„Din câte am înţeles, intenţia lui este să continue”, a subliniat oficialul rossonero într-un interviu pentru La Gazzetta dello Sport, la două zile după operaţia suferită de atacantul suedez în vârstă de 40 de ani.

„Am convenit să ne întâlnim peste două săptămâni. Nu văd nicio problemă în a ajunge la un acord. Cu siguranţă nu se simte în largul său jucând atât de puţin. Vom vedea ce se întâmplă în următoarele două săptămâni”, a spus Maldini.

Ibrahimovic a fost operat la genunchiul stâng şi va lipsi între „şapte şi opt luni”, a anunţat miercuri AC Milan. Intervenţia a permis „reconstrucţia ligamentului încrucişat anterior, cu întărire laterală şi reparare a meniscului”.

Te-ar putea interesa:  AS Roma a fost cumpărat de un miliardar american

Dacă fotbalistul, revenit la AC Milan în ianuarie 2020, va decide să-şi continue cariera, înseamnă că el nu va reveni pe gazon decât la începutul lui 2023.

Atacantul a fost deja operat la genunchiul stâng în iunie 2021, ceea ce l-a făcut indisponibil EURO 2020 cu naţionala Suediei şi a perturbat debutul său de sezon. El a avut probleme şi cu tendoanele lui Ahile în actuala stagiune, ratând numeroase meciuri.

Ibrahimovic a afirmat joi că nu a putut ”dormi aproape şase luni” din cauza durerilor la genunchiul stâng. „Genunchi umflat timp de şase luni… Am făcut peste 20 de injecţii în şase luni. Am luat medicamente împotriva durerii în fiecare zi timp de şase luni. Aproape că nu am dormit timp de şase luni din cauza durerii. Nu am suferit niciodată mai mult, atât pe teren, cât şi în afară”, a dezvăluit suedezul.

În interviul pentru La Gazzetta dello Sport, Maldini a confirmat că Milan încearcă să-l transfere pe atacantul belgian al lui Liverpool, Divock Origi, 27 de ani, pentru a-i susţine pe Olivier Giroud, Rafael Leao şi Ante Rebic în compartimentul ofensiv.

Te-ar putea interesa:  Inter a trecut de AC Milan în derby-ul orașului Milano

Milan nu are acum „disponibilitatea economică” pentru a face transferuri mari, a precizat însă Maldini, în timp ce o vânzare a clubului pare să prindă contur, poate către fondul american RedBird, favorit conform presei italiene.

Esti interesat de advertoriale pe stirisportive.ro sau alte site-uri populare? www.seopower.ro este optiunea potrivita pentru tine. Incearca!

Emi
By Emi mai 27, 2022 19:59
Write a comment

No Comments

No Comments Yet!

Let me tell You a sad story ! There are no comments yet, but You can be first one to comment this article.

Write a comment
View comments

Write a comment

<