Meciul de fotbal Aston Villa – Tottenham Hotspur, prevăzut miercuri în campionatul Angliei, a fost amânat din cauza unui număr important de cazuri de coronavirus la clubul din Birmingham, a anunţat luni Premier League, potrivit presei internţionale.
„Ţinând cont de numărul jucătorilor şi membrilor staff-ului lui Aston Villa infectaţi cu Covid-19, Premier League nu avea altă opţiune decât să amâne partida”, indică un comunicat.
Urmare a acestei decizii, Tottenham va primi miercuri vizita lui Fulham, acest meci fiind prevăzut iniţial pe 30 decembrie, însă amânat şi el din pricina unor cazuri de Covid-19 la „Cottagers”. Partida Fulham – Chelsea a fost amânată cu 24 de ore şi va avea loc pe 16 ianuarie.
Joi, Aston Villa a fost nevoită să-şi închidă centrul de antrenament după apariţia unor cazuri de Covid-19 în rândul jucătorilor şi staff-ului tehnic.
Aston Villa – Tottenham este al cincilea meci amânat în actuala ediţie din Premier League.
Probleme și în Scoția
Antrenorul lui Celtic Glasgow, Neil Lennon, secundul său John Kennedy şi 13 fotbalişti ai campioanei Scoţiei au intrat în izolare după ce unul dintre componenţii echipei, Christopher Jullien, a fost testat pozitiv la noul coronavirus, a anunţat luni clubul, citat de BBC şi Sky Sports.
„Christopher Jullien a fost testat pozitiv pentru Covid-19 şi s-a autoizolat la domiciliu… ‘Contactele apropiate’ Neil Lennon, secundul John Kennedy şi 13 jucători ai primei echipe vor trebui să se autoizoleze”, a indicat Celtic într-un comunicat. În ciuda acestei situaţii, meciul de campionat cu Hibernian va avea loc luni (astăzi) conform programării iniţiale.
Lennon, Kennedy şi cei 13 jucători nu vor fi pe bancă nici la meciul de campionat de sâmbătă cu Livingston.
Celtic a revenit zilele trecute dintr-un stagiu de pregătire în Emiratele Arabe Unite. Acest stagiul de pregătire a fost criticat de oficialităţile scoţiene, inclusiv de premierul Nicola Sturgeon.
În campionat, Celtic este pe locul 2, la nu mai puţin de 22 de puncte de lider, marea rivală Rangers, echipa lui Ianis Hagi. Celtic are însă patru meciuri mai puţin disputate.