Tite nu mai este antrenorul Braziliei

Antrenorul Adenor Leonardo Bacchi „Tite”, care a pregătit timp de şase ani şi jumătate selecţionata Braziliei, pe care a condus-o la Cupele Mondiale din 2018 şi 2022, şi-a reziliat marţi contractul cu Confederaţia Braziliană de Fotbal (CBF), care caută în prezent un înlocuitor, informează EFE.

Tite, care îşi anunţase intenţia părăsi naţionala „canarinha” după Mondialul din Qatar, indiferent de rezultat, a mers marţi la sediul CBF, după ce şi-a încheiat vacanţa, pentru a oficializa finalul epocii sale ca selecţioner al Braziliei.

Într-o scurtă declaraţie oferită la sediul federaţiei, Tite a dorit să le mulţumească jucătorilor, angajaţilor şi conducătorilor CBF pentru colaborare, precum şi presei, cu care ”poate” a avut ”divergenţe de opinii”, dar întotdeauna a respectat-o.

Tehnicianul s-a abţinut să facă declaraţii suplimentare. El a confirmat doar că semnat rezilierea contractului şi a refuzat să vorbească despre viitorul şi despre ofertele pe care le-a primit, pentru a-şi asuma comanda unor echipe de club.

Fostul antrenor a dat de înţeles că intenţionează să profite de un an sabatic înainte de a prelua o nouă echipă, de preferinţă din fotbalul european.

Te-ar putea interesa:  Ianis Hagi a marcat primul său gol la Rangers, chiar de ziua tatălui său

Alături de Tite şi-au reziliat contractele şi secunzii Cleber Xavier, Matheus Bacchi (fiul său) şi Cesar Sampaio.

Situaţia coordonatorului selecţionatelor braziliene, fostul fotbalist Juninho Paulista, urmează să fie definită de conducerea CBF, pentru că acesta nu şi-a depus până acum demisia, dar nu se ştie dacă entitatea îl va menţine în funcţie cu un alt selecţioner.

Sub conducerea lui Tite, Brazilia a pierdut doar şase din cele 81 de jocuri pe care le-a disputat începând din 2016 (60 de victorii şi 15 remize), dar a fost eliminată prematur la Cupele Mondiale din Rusia şi Qatar, pierzând totodată finala turneului Copa America 2021, în faţa rivalei sale tradiţionale Argentina.

Singurul titlu al Braziliei în epoca Tite a fost Copa America 2019, disputată pe teren propriu, iar cel mai bun rezultat al său a fost clasarea Selecao pe primul loc în preliminariile CM 2018 şi 2022, încheind cea de-a doua campanie neînvinsă şi cu un număr record de victorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *