Tricolorii mici au ratat calificarea în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal Under-21, după ce au terminat la egalitate cu echipa Germaniei, 0-0, marţi seara, pe Stadionul Uj Bozsik din Budapesta, în ultimul său meci din Grupa A.
România a părăsit cu fruntea sus competiţia, neînvinsă dintr-o grupă cu Germania (0-0), vicecampioana europeană, Olanda (1-1) şi Ungaria (2-1).
Tricolorii pregătiţi de Adrian Mutu, dincolo de calculele complicate ale calificării înaintea meciului, au fost dominaţi clar de Germania, mai ales din punct de vedere fizic.
Cu jumătate de echipă schimbată faţă de meciul precedent (cinci jucători noi), România a început excelent şi a trecut de două ori pe lângă deschiderea scorului în primele cinci minute.
O repriză tacticizată
Repriza secundă a fost una mai anostă, cu puţine ocazii de gol. Germania nu a mai riscat atât, la adăpostul rezultatului favorabil, iar România, deşi a fost mai ofensivă, nu a reuşit să creeze pericol real pentru poarta lui Dahmen.
România a fost oprită tot de Germania în urmă cu doi ani, la Campionatul European U21 din Italia şi San Marino, fiind învinsă cu 4-2 în semifinale.
Olanda a surclasat Ungaria cu 6-1 în celălalt meci şi s-a calificat în sferturi, alături de Germania.
De remarcat că România marcase în 11 din ultimele sale 13 partide la Under-21. Germania avea un singur meci fără gol înscris din ultimele 28 la acest nivel.
Faza grupelor are loc în perioada 24-31 martie, iar primele două clasate în fiecare grupă se vor califica la turneul Final 8, care e programat între 31 mai şi 6 iunie, în aceleaşi ţări, Slovenia şi Ungaria.