Real Madrid scade salariile din cauza coronavirusului

Real Madrid - Melilla

Clubul spaniol de fotbal Real Madrid a ajuns la un acord cu jucătorii săi pentru reducerea salariilor cu 10-20 la sută pentru restul sezonului, a anunţat gruparea, miercuri, într-un comunicat citat de agenţiile internaţionale de presă.
”Jucătorii şi membrii staff-ului primelor echipe de fotbal şi baschet ale clubului Real Madrid, reprezentate de căpitanii lor, şi principalii conducători ai diferitelor sectoare ale clubului au ajuns la un acord pentru reducerea voluntară a salariului lor în acest an, între 10% şi 20%, în funcţie de circumstanţele care pot aduce oprirea definitivă a sezonului 2019-2020”, a precizat clubul.
”Decizia, adoptată de jucători, antrenori şi angajaţi, permite evitarea recurgerii la măsuri traumatizante care să afecteze restul salariaţilor şi permite contribuţia la menţinerea obiectivelor economice ale entităţii noastre, care se confruntă cu reducerea veniturilor din cauza suspendării competiţiilor şi a paraliziei unei mari părţi a activităţilor comerciale”, se mai arată în comunicat.
Potrivit presei spaniole, scăderea va fi de 10 la sută dacă sezonul 2019-2020 va fi dus până la capăt, şi de 20 la sută dacă va fi suspendat definitiv.
Prezentat multă vreme drept clubul cel mai puternic financiar pentru a face faţă acestei scăderi subite a veniturilor, Real Madrid şi masa sa salarială de 283 milioane de euro a sfârşit prin a ajunge la un acord cu jucătorii care să aducă o economie 28 până la 56 de milioane de euro, în funcţie de viitorul sezonului 2019-2020.
Prin acest acord voluntar găsit cu jucătorii, scopul este de evita la maxim nevoie de a recurge la un plan de şomaj parţial, care ar afecta dur cei 800 de angajaţi ai clubului, ale căror salarii sunt net inferioare jucătorilor echipelor de fotbal şi baschet masculin.
La Liga a sfătuit cluburilor se recurgă la un plan de şomaj parţial (ERTE), pentru a încerca să minimalizeze pierderile aduse de pandemie. FC Barcelona, Atletico Madrid, Sevilla FC şi Espanyol Barcelona au făcut deja apel la acest plan de şomaj parţial.
Cu 146.690 de cazuri pozitive şi 14.555 morţi, potrivit unui bilanţ făcut public miercuri, Spania este a doua ţară cea mai afectată de pandemia de COVID-19, după Italia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *