Larisa Iordache s-a retras din gimnastică

Emi
By Emi decembrie 16, 2021 22:01

Larisa Iordache s-a retras din gimnastică

Gimnasta Larisa Iordache, medaliată la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale şi Europene, şi-a anunţat, joi seara, încheierea carierei sportive după ce a suferit o nouă intervenţie chirugicală la gleznă la începutul lunii.

”Cazi, dar te ridici! Azi este nimeni, însă mâine este campionul lumii. Totul este o alegere, o alegerea de a fii cel mai bun pentru tine şi în sufletul tău. Asta am învăţat în cei 20 de ani pe care i-am petrecut în sala de gimnastică. Azi închei acest capitol frumos din viaţa mea. Mă simt împăcată şi mulţumită cu alegerea pe care am făcut-o! Este timpul pentru o viaţă normală şi un pic mai liniştită. Am pus cipicii de o parte, costumul în dulap şi tot ce am trăit până acum într-un sertar micuţ acolo în inima şi mintea mea. Aş vrea să spun multe, însă nu îmi pot aduna cuvintele pentru o singura postare. Vreau să ştiţi că vă apreciez pe voi, cei ce mă urmăriţi cu drag, îmi scrieţi şi îmi transmiteţi gânduri pozitive. Şi vreau să mulţumesc persoanelor ce chiar mi-au dorit binele măcar o dată în aceşti 20 de ani de când am început gimnastica! Un nou capitol este gata să înceapă odată cu noul an! Iubire pentru toată lumea!”, a scris Iordache în mesajul postat în reţelele de socializare.

Te-ar putea interesa:  Meci de box de senzatie intre Tyson Fury si Deontay Wilder

Pe 3 decembrie, Larisa Iordache anunţa că va fi supusă celei de-a şaptea operaţii la gleznă, într-o clinică din Viena.

Larisa Andreea Iordache (25 ani) are în cariera sa o medalie bronz la Jocurile Olimpice, cu echipa, în 2012, la Londra, patru medalii la Campionatele Mondiale, două de argint şi două de bronz, 16 medalii de Campionatele Europene, 7 de aur, 7 de argint şi 2 de bronz, precum şi trei la Jocurile Mondiale Universitare, două de aur şi una de bronz.

La Jocurile de la Tokyo, în vară, Larisa Iordache a reuşit calificarea în finala de la bârnă, însă nu a putut participa din cauza durerilor de la gleznă.

Esti interesat de advertoriale pe stirisportive.ro sau alte site-uri populare? www.seopower.ro este optiunea potrivita pentru tine. Incearca!

Emi
By Emi decembrie 16, 2021 22:01
Write a comment

No Comments

No Comments Yet!

Let me tell You a sad story ! There are no comments yet, but You can be first one to comment this article.

Write a comment
View comments

Write a comment

<