Kobe Bryant dă numele All Star Game MVP award

All Star Game MVP award, trofeul care recompensează în fiecare an cel mai bun jucător al evenimentului All Star Game din NBA, se va numi Kobe Bryant Award în onorea fostului mare jucător al echipei Los Angeles Lakers, decedat pe 26 ianuarie într-un accident de elicopter, a anunţat, sâmbătă, preşedintele ligii profesioniste nord-americane de baschet, Adam Silver.

„Kobe Bryant este sinonim cu All Star-ul NBA şi reprezintă spiritul acestei sărbători mondiale a sportului nostru”, a declarat Silver.
„El a căutat mereu prilejul să se măsoare cu cei mai buni şi să joace la cel mai înalt nivel pentru milioanele de fani din lumea întreagă”, a mai spus Adam Silver.
NBA se reuneşte în acest weekend la Chicago pentru un All Star Game special consacrat lui Kobe Bryant, legendarul jucător al echipei Los Angeles Lakers disputând de 18 ori meciul stelelor din baschetul profesionist nord-american, al doilea total după Kareem Abdul-Jabbar.
Toţi jucătorii echipei lui LeBron James vor purta numărul 2, cel al Giannei Bryant, care practica acelaşi sport ca tatăl ei, în timp ce echipa condusă de Giannis Antetokounmpo va arbora numărul 24, cel purtat de Bryant în ultimele zece sezoane din carieră.
Trofeul All Star Game MVP award este atribuit după un vot unuia sau mai multor jucători la acest meci. Kobe Bryant l-a câştigat de patru ori în carieră.
Kobe şi Gianna Bryant, fiica sa de 13 ani, şi-au pierdut viaţa pe 26 ianuarie, după ce elicopterul în care se aflau s-a prăbuşit pe o colină din apropierea oraşului Los Angeles, din motive care nu a fost deocamdată stabilite.
Kobe Bryant (41 ani) şi-a petrecut întreaga carieră la Los Angeles Lakers (1996-2016), câştigând cinci titluri de campion al NBA cu clubul californian. El este unul dintre cei şapte jucători care au marcat, în total, peste 30.000 de puncte în campionatul profesionist nord-american.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *