Germania, scoasă din Cupa Davis

Germania, avându-l lider pe Alexander Zverev, unul dintre puţinele nume mari din circuitul profesionist angajate alături de ţara sa, a fost eliminată de Elveţia în barajul competiţiei masculine de tenis pe echipe Cupa Davis, informează AFP.

Fostul nr.2 mondial, revenit la începutul anului în competiţie după şase luni de pauză din cauza unei accidentări la un genunchi, a permis Elveţiei să revină la 2-2 după ce a cedat în faţa nr.53 mondial Marc-Andrea Huesler, cu 6-2, 7-6 (7/4).

Anterior, el egalase la 1-1 după victoria cu Stan Wawrinka, cu 6-4, 6-1, în capul de afiş al întâlnirii, dar veteranul elveţian (37 ani), ajuns pe locul 135 mondial, a avut ultimul cuvânt şi a adus punctul decisiv echipei sale, impunându-se cu 6-3, 5-7, 6-4 în faţa lui Daniel Altmaier, câştigând cu 3-2.

Serbia, fără Novak Djokovic, a eliminat Norvegia (4-0) fără Casper Ruud, SUA, cu recentul semifinalist de la Australian Open Tommy Paul, au dispus cu 4-0 de Uzbekistan, iar Marea Britanie cu Cameron Norrie a câştigat cu Columbia (3-1).

Te-ar putea interesa:  Simoa Halep s-a calificat la Australian Open, dupa un meci de exceptie

După această primă fază, cele 12 naţiuni calificate se vor alătura câştigătoarei ediţiei din 2022, Canada, precum şi finalistei (Australia) şi celor două echipe care vor beneficia de un wild-card (Italia şi Spania) pentru a disputa o fază a grupelor ce va avea loc între 12-17 septembrie.

Faza finală, în urma căreia va fi atribuit titlul, este programată între 21 şi 26 noiembrie la Malaga (Spania).

Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse a profitat de abandonul cehoaicei Tereza Martincova, la scorul de 6-3, 3-0, duminică, în prima rundă a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului WTA 500 de la Abu Dhabi (EAU), dotat cu premii totale de 780.637 de dolari.

Ruse (25 ani, 144 WTA) a fost declarată învingătoare după 42 de minute.

Românca are acum 3-1 în meciurile directe cu Martincova (28 ani, 87 WTA).

Ruse şi-a asigurat un cec de 5.590 de dolari şi 13 puncte WTA, urmând să joace în finala calificărilor cu învingătoarea dintre belarusa Aleskandra Sasnovici şi suedeza Mirjam Bjorklund.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *