CFR Cluj s-a calificat în ”primăvara europeană”

Campioana României la fotbal, CFR Cluj, s-a calificat în şaisprezecimile de finală ale Europa League la fotbal, după ce a învins echipa scoţiană Celtic Glasgow cu scorul de 2-0 (0-0).
Clujenii s-au impus prin golurile marcate de Andrei Burcă (48) şi Damjan Djokovic (70), ambele după pase decisive ale lui Ciprian Deac.
CFR şi-a luat revanşa după eşecul cu 0-2 din tur, chiar dacă a întâlnit o echipă fără mulţi titulari, ardelenii reuşind să încheie cu 12 puncte, un record pentru o echipă românească în grupele unei cupe europene.
Echipa antrenată de Dan Petrescu avea nevoie de un singur punct în acest meci sau ca Lazio să nu câştige la Rennes pentru a se califica în şaisprezecimile de finală şi a reuşit să îşi asigure biletul pentru faza următoare fără emoţii, în condiţiile în care Lazio a fost întrecută cu 2-0 în Hexagon.
CFR a făcut un joc bun, a evoluat atent, fără a risca prea mult şi a profitat de două dintre oportunităţile pe care le-a avut.
Debutul meciului a fost unul de tatonare, iar prima situaţie cu un grad de periculozitate ridicat a fost şutul-centrare al lui Bolingoli (11), prins de Arlauskis.
Echipa antrenată de Dan Petrescu şi-a creat prima mare ocazie de gol în min. 18, după o combinaţie între Omrani şi Traore, primul a şutat din poziţie bună, dar portarul a respins.
Bitton (32) l-a testat de la distanţă, 35 de metri, pe Arlauskis, dar lituanianul a reţinut.
Traore (36) a trimis cu capul peste poartă, la centrarea lui Deac, iar Bitton a blocat şutul lui Bordeianu (41).
Oaspeţii au mai avut o şansă notabilă, prin Johnston (44), care a şutat de la 22 de metri, puţin alături, la capătul unei acţiuni personale.
CFR a presat în debutul reprizei secunde şi rezultatele s-au văzut imediat. Traore (48) a tras din întoarcere, dar balonul a fost deviat de Ajer. La cornerul rezultat, Burcă a deschis scorul cu capul din centrarea lui Deac (48).
Ultimele emoţii ale campioanei României au fost risipite în min. 70, când Djokovic a reluat simplu din 5 metri recentrarea lui Deac.
CFR Cluj îşi va afla adversara din şaisprezecimi la tragerea la sorţi programată luni, la Nyon (14:00).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *