Celtic a trecut, spectaculos, de Lazio

Celtic Glasgow a învins-o spectaculos pe Lazio Roma cu scorul de 2-1, joi seara, într-un meci din Grupa E a Europa League la fotbal, din care face parte şi CFR Cluj.
Lazio, fără fundaşul român Ştefan Radu în lot, a deschis scorul prin Manuel Lazzari (40), dar campioana Scoţiei a reuşit să întoarcă scorul după pauză, prin golurile marcate de Ryan Christie (67) şi Christopher Jullien (89).
A fost prima victorie pentru Celtic în zece meciuri cu echipe din Italia.
Arsenal a reuşit o victorie spectaculoasă cu Vitoria Guimaraes, cu 3-2, după ce lusitanii au condus cu 1-0 şi 2-1. Ivorianul Pepe a adus succesul ”tunarilor”, cu două goluri marcate din lovituri libere.
Eintracht Frankfurt, semifinalistă în ediţia trecută, a dispus de Standard Liege cu 2-1, fără ca Denis Drăguş să fie în lotul echipei belgiene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *