Suporterii echipei de fotbal Dinamo au anunţat că intenţionează să achiziţioneze prin programul Doar Dinamo Bucureşti (DDB) pachetul majoritar de acţiuni al clubului deţinut de Ionuţ Negoiţă, în urma expirării termenului de vânzare către un grup de investitori spanioli.
„În urma discuţiilor apărute în ultima vreme şi a nesfârşitelor tratative încheiate fără succes, după ce ne-am exprimat susţinerea faţă de ultimii investitori care au negociat pentru cumpărarea clubului, vă anunţăm că: vom solicita clubului FC Dinamo 1948 documentele contabile şi actele de inventar, le vom studia şi vom face o evaluare a situaţiei clubului, vom prezenta membrilor DDB concluziile în modul cel mai transparent – şi îi vom invita pe membrii cotizanţi să se exprime prin vot în legătură cu preluarea clubului de către suporteri prin Program DDB”, se arată în comunicatul de presă al board-ului DDB.
Reprezentanţii DDB îi îndeamnă pe toţi suporterii dinamovişti să se alăture proiectului, conform căruia în momentul atingerii cifrei de 10.000 de membri, fanii vor putea prelua pachetul majoritar de acţiuni.
Acţionarul majoritar al FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, declara la jumătatea lunii trecute că a ajuns la „un compromis” pentru vânzarea cu un leu a clubului de fotbal către un grup de investitori spanioli, reprezentat de Herminio Menendez, fost director general al grupărilor spaniole Sporting Gijon şi Sevilla FC.
Investitorii iberici, care ar dori să îl pună preşedinte la FC Dinamo pe fostul jucător şi antrenor Ioan Andone, ar fi trebuit să achite restanţele de 180.000 de euro până la 30 aprilie pentru ca echipa să primească licenţa de participare în ediţia 2020-2021 a Ligii I.
O altă variantă de vânzare a pachetului majoritar de acţiuni pe care îl deţine la FC Dinamo vine tot din Spania, susţine Ionuţ Negoiţă.
Negoiţă spune că în cazul în care nu se ajunge la un acord cu un investitor va ceda clubul suporterilor, dar speră ca aceştia, reprezentanţi de Asociaţia Dinamovişti pentru Dinamo (ADPD) şi Asociaţia Suporterilor „Peluza Cătălin Hîldan”, să se unească.
Asociaţia Dinamovişti pentru Dinamo (ADPD), susţinută de Cornel Dinu, a făcut, la 17 aprilie, o ofertă publică în valoare de un leu pentru cumpărarea de la omul de afaceri Ionuţ Negoiţă a pachetului majoritar de acţiuni (82,9368%) pe care îl deţine la clubul de fotbal FC Dinamo.
Cealaltă asociaţie a suporterilor dinamovişti, AS „Peluza Cătălin Hîldan”, şi-a arătat la rândul ei disponibilitatea de a începe tratativele cu Ionuţ Negoiţă pentru preluarea clubului de fotbal FC Dinamo Bucureşti. Asociaţia Suporterilor „Peluza Cătălin Hîldan” a cumpărat în luna februarie a acestui an 10,06% din acţiunile deţinute de Ionuţ Negoiţă la gruparea bucureşteană prin programul socios „Doar Dinamo Bucureşti” (DDB). Aceeaşi asociaţie a strâns în ultimele zile din donaţii aproximativ 200.000 de lei pentru obţinerea licenţei clubului pentru sezonul 2020-2021 al Ligii I.
Ionuţ Negoiţă a anunţat la sfârşitul lunii martie că nu mai este dispus să investească la FC Dinamo şi că gruparea are nevoie de aproximativ 180.000 de euro pentru a achita datoriile până la sfârşitul lunii aprilie şi a obţine licenţa de participare în ediţia 2020-2021 a Ligii I. De asemenea, el a precizat că este dispus să cedeze oricui cele 82,9368% de procente pe care le deţine prin firma SC Lotus Perfect Products SRL la FC Dinamo în schimbul sumei simbolice de un leu.