Naţionala de fotbal a Ucrainei a învins formaţia Macedoniei de Nord cu scorul de 2-1 (2-0), joi, pe Arena Naţională din Bucureşti, în Grupa C a turneului final EURO 2020.
Echipa antrenată de Andrei Şevcenko s-a impus prin golurile marcate de Andrei Iarmolenko (29) şi Roman Iaremciuk (34), iar pentru Macedonia de Nord a punctat Ezgjan Alioski (57).
De remarcat că ambele echipe au ratat câte un penalty, Macedonia prin Alioski, dar acesta a trimis în plasă mingea respinsă de portar, iar Ucraina prin Ruslan Malinovski.
”Galbenii” au deschis scorul în min. 29, după un corner executat de Malinovski, Karavaev a reluat acrobatic cu călcâiul, iar Iarmolenko trimis în plasă de la bara a doua.
Ucraina şi-a dublat avantajul în scurt timp (34), Iaremciuk scăpând singur cu portarul după pasa lui Iarmolenko.
Macedonia de Nord a reuşit să trimită mingea în plasă prin Pandev, dar golul a fost anulat pentru ofsaid (39).
Macedonia de Nord a presat după pauză
La reluare, macedonenii au fost mai incisivi şi au avut şansa de a înscrie în min. 47, la o pătrundere a lui Ademi, dar şutul acestuia la colţul scurt a fost respins miraculos de Buşcean scoate miraculos.
Dimitrievski s-a remarcat la poarta cealaltă (51), la lovitura liberă executată de Malinovski din flancul drept, iar la cornerul care a urmat Zabarnîi (52) i-a dat şi el emoţii lui Dimitrievski.
În min. 57, Macedonia de Nord a redus din diferenţă, prin Ezgjan Alioski, după ce penalty-ul executat de jucătorul lui Leeds a fost respins de Buşcean. Lovitura de pedeapsă s-a acordat pentru faultul lui Karavaev la Pandev, după ce şutul lui Trajkovski fusese deviat în bară de Buşcean.
Ucraina a beneficiat şi ea de un penalty (84), dar şutul lui Malinovski a fost respins de portarul Dimitrievski. Arbitrul argentinian a acordat penalty-ul, la semnalizarea arbitrilor video şi după ce a consultat imaginile, pentru un henţ comis câteva minute mai devreme de la Avramovski, la lovitura liberă a lui Malinovski.
Ucraina a obţinut prima sa victorie în grupă, după 2-3 cu Olanda, la Amsterdam, în timp ce debutanta Macedonia de Nord a pierdut al doilea joc la rând, după 1-3 cu Austria.
Joi are loc şi celălalt meci al grupei, Olanda – Austria, la Amsterdam.
În ultima etapă, pe 21 iunie, Ucraina va înfrunta Austria la Bucureşti, iar Macedonia se va deplasare la Amsterdam pentru partida cu Olanda.