Tragedie la un meci de fotbal din Indonezia

Cel puţin 129 de persoane au murit după ce poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa fanii unei echipe de fotbal care au pătruns pe teren într-un meci care a avut loc sâmbătă seara în provincia Java de Est din Indonezia, au declarat duminică poliţia şi oficiali din domeniul sanitar, informează dpa.

Poliţia, care a calificat evenimentul drept revoltă, a încercat să-i convingă pe suporteri să se întoarcă în tribune şi a tras cu gaze lacrimogene după ce doi poliţişti au murit. Multe victime au fost călcate în picioare, conform AFP.

Majoritatea a murit din cauza lipsei de oxigen în învălmăşeală creată după ce fanii au invadat terenul stadionului Kanjuruhan, unde gazdele Arema Malang au pierdut 3-2 în faţa clubului rival Persebaya Surabaya, a declarat şeful poliţiei provinciale Nico Afinta. A fost pentru prima dată în peste 20 de ani când echipa Arema a pierdut în faţa Persebaya Surabaya.

„Regretăm şi deplângem tragedia”, a declarat Afinta într-o conferinţă de presă.”Sugerasem ca la meci să fie prezenţi doar fanii Arema” având în vedere rivalitatea acerbă dintre cele două cluburi din prima ligă a ţării, a spus el.

Te-ar putea interesa:  Anglia a eliminat Germania de la Euro2020

Conform surselor sanitare, pe baza informaţiilor colectate de la spitalele din oraş, numărul morţilor se ridică la 129.

Toate meciurile din competiţie au fost suspendate timp de o săptămână în urma incidentului, iar Asociaţia Indoneziană de Fotbal (PSSI) a declarat că Arema nu va mai găzdui niciun meci în restul sezonului.

Rivalităţile dintre suporterii echipelor de fotbal provoacă adesea dezastre în Indonezia, notează France Presse.

Dezastrul de pe stadionul din Indonezia este „o tragedie dincolo de orice imaginaţie”, a precizat preşedintele FIFA, Gianni Infantino, într-un comunicat difuzat duminică, informează AFP.

Cel puţin 174 de persoane au murit într-o busculadă creată după ce poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa suporterii unei echipe de fotbal care au pătruns pe teren după un meci care a avut loc sâmbătă seara pe stadionul Kanjuruhan din oraşul Malang, în provincia Java de Est din Indonezia, după cum au anunţat autorităţile locale.

„Lumea fotbalului este în stare de şoc după tragicele incidente din Indonezia”, a adăugat liderul elveţian, vorbind despre „o zi neagră pentru toţi cei care iubesc fotbalul”.

Te-ar putea interesa:  Șumudică a pierdut primul meci din acest an

Infantino a transmis, totodată, „cele mai profunde condoleanţe familiilor şi apropiaţilor victimelor care şi-au pierdut viaţa”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *