Mutu a luat bătaie în Ucraina

Selecţionata de tineret a României a fost învinsă de echipa Ucrainei cu scorul de 1-0 (0-0), vineri seara, în Grupa a 8-a a preliminariilor Campionatului European de fotbal Under-21 din 2021, pe Stadionul Obolon din Kiev. Ucraina s-a impus printr-un gol marcat de Serghei Buleţa (80), dintr-un penalty foarte uşor acordat. Echipa antrenată de Adrian Mutu a făcut un meci modest, iar puţinele ocazii de gol s-au încheiat cu finalizări individuale, în locul altor soluţii mai bune. Ucraina a fost aproape să deschidă scorul în min. 15, la o mare greşeală a lui Haruţ, dar în cele din urmă a obţinut doar un corner. România a avut doar două oportunităţi în prima parte, un şut al lui Ciobanu la colţul scurt, prins de portar (21) şi un şut al lui Măţan, blocat de defensiva gazdă (42). Gazdele au ratat prin Nazarenko (32), care a reluat pe lângă poartă din poziţie bună, şi prin Bondarenko (37), care a şutat peste poartă de la 20 de metri. Repriza a doua a fost una mai alertă, cu mai multe faze de poartă şi cu o echipă a Ucrainei mai incisivă, mutările făcute de selecţionerul Rotan aducând plusuri, spre deosebire de schimbările realizate de Adrian Mutu. Ciobanu a trimis cu capul, dar mingea a fost prinsă de portarul Rzinik (50), iar Olaru a tras slab (68), fără probleme pentru goalkeeper-ul Ucrainei. Cele mai mari ocazii ale gazdelor s-au consumat în min. 70, când Vlad a respins mingea trimisă cu capul de Şevţov, pentru ca la cornerul care a urmat Popov să reia cu capul, Vlad a respins, iar Sirota a tras peste poartă. Drăguş (75) a şutat la colţul scurt, dar portarul a fost din nou pe fază, după care Olaru (78) a tras din voleu în plasa laterală. În min. 79, Ţitaişvili a căzut în careul echipei noastre la un duel cu Marin, fără ca jucătorul echipei Pisa să îl atingă, iar arbitrul a dictat în mod eronat penalty, transformat de Buleţa (80). România a căutat golul egalării şi a avut o mare ocazie, prin Paşcanu, dar mingea reluată de fundaşul nostru a lovit bara (83). În tur, România s-a impus cu scorul de 3-0.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *