Fostul internaţional român Mirel Rădoi a fost numit, miercuri, în funcţia de antrenor principal al echipei de fotbal Al Bataeh, din Emiratele Arabe Unite, potrivit contului de Instagram al grupării, la o săptămână după ce a fost demis de clubul saudit Al-Tai.
Al Bataeh a evitat retrogradarea din prima ligă a Emiratelor, clasându-se pe locul 12, cu 21 de puncte, cu unul mai mult decât penultima clasată, Dibba Al Fujairah, care a retrogradat.
Rădoi este al treilea antrenor român din prima ligă a Emiratelor, după Cosmin Olăroiu (Sharjah FC) şi Daniel Isăilă (Baniyas SC).
Antrenorul român Mirel Rădoi a fost demis din funcţia de antrenor al echipei saudite de fotbal Al-Tai, a anunţat clubul, miercuri seara, pe Twitter, la o zi după ce ”Cavalerii Nordului” au pierdut acasă meciul cu formaţia Al-Nassr, echipă lui Cristiano Ronaldo.
Fostul selecţioner al naţionalei României fusese numit în funcţie la finalul lunii ianuarie, când Al-Tai se afla pe locul 9, cu 18 puncte, şi lasă formaţia din Ha’il pe poziţia a şaptea, cu 34 de puncte, încheind mandatul cu un bilanţ de 4 victorii, 4 egaluri şi 5 înfrângeri – 16 puncte.
Rădoi, care a jucat în Arabia Saudită, la Al-Hilal (2009-2011), s-a află la prima sa experienţă ca antrenor în această ţară, după ce le-a pregătit anterior pe Steaua, naţionala de tineret şi naţionala de seniori a României şi pe Universitatea Craiova.
Mirel Rădoi (44 ani) nu a fost primul antrenor român al ”Cavalerilor Nordului”, echipa fiind pregătită anterior de Ion Dumitru, Alexandru Moldovan, Doru Isac, Liviu Ciobotariu şi Claudiu Niculescu.
În prima ligă saudită alte două formaţii sunt antrenate de români, Al-Raed (Marius Şumudică), aflată pe locul 9, şi Damac FC (Cosmin Contra), care ocupă locul 10.