Selecţionata de fotbal a Ungariei a produs o mare surpriză, prin egalul reuşit în faţa reprezentativei Franţei, campioana mondială en titre, 1-1 (1-0), sâmbătă, pe Puskas Arena din Budapesta, în Grupa F a turneului final EURO 2020.
Franţa a dezamăgit într-un meci în care era mare favorită dar a avut o evoluţie neinspirată, mai ales în faţa porţii, în faţa unei echipe harnice, care s-a apărat supraaglomerat, ca şi în meciul cu Portugalia, încercând raiduri pe contraatac, unul dintre ele reuşit în finalul primei reprize, când a marcat Attila Fiola (45+2). Antoine Griezmann a marcat golul echipei antrenate de Didier Deschamps (66), prea puţin pentru o echipă considerată cea mai bună din turneu.
Ungaria a dat lovitura în prelungirile primei reprize, prin fundaşul stânga Attila Fiola (45+2). Jucătorul care a debutat într-un meci contra României a pătruns nestingherit pe flancul stâng, profitând de neatenţia lui Pavard şi a trimis un şut la colţ, care l-a surprins pe Lloris.
Astfel, Franţa a primit primul său gol după 528 de minute în toate competiţiile.
Griezmann, salvatorul Franței
Francezii au apărut în repriza secundă mai atenţi şi mai concentraţi, căutând golul egalării. Le-a lipsit în continuare inspiraţia, atât la construcţie, cât şi la finalizare.
Vicecampioana europeană a reuşit egalarea în min. 66, după o serie de erori ale defensivei maghiare: Attila Szalai a lăsat s cadă o minge lungă, Mbappe a reuşit să câştige duelul şi a centrat în faţa porţii, Orban a respins, dar nu a făcut altceva decât să îi aşeze mai bine mingea lui Griezmann, care a egalat cu un şut din 7 metri.
Pentru atacantul Barcelonei a fost al 38-lea gol la naţională şi al şaptelea la EURO, fiind devansat în ierarhia all-time a marcatorilor de Cristiano Ronaldo (11 goluri) şi Michel Platini (9).
Franţa nu a reuşit să confirme evoluţia bună din meciul cu Germania (1-0), în care deşi a fost dominată a etalat un fotbal de nivel înalt. Ungaria a obţinut primul său punct în turneu şi rămâne în cărţi pentru faza următoare, după eşecul la scor de forfait suferit în faţa Portugaliei (0-3), în ciuda unui joc bun.