Clubul de fotbal CFR Cluj a anunţat, luni, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul său oficial, rezilierea contractului cu antrenorul principal Dan Petrescu, aflat în funcţie din 22 martie 2019.
„În cursul zilei de astăzi (n.r. – luni), clubul CFR 1907 Cluj şi Dan Petrescu au ajuns la un acord privind rezilierea amiabilă a contractului. Dorim să îi mulţumim pentru toate performanţele realizate împreună în aceşti trei ani. Mulţumim, Dan Petrescu şi multă baftă mai departe în carieră”, se menţionează pe site-ul campioanei en titre a României.
Plecare cu eșec
Despărţirea de tehnician vine la doar o zi după ce formaţia ardeleană a fost eliminată din Cupa României de CSM Poli Iaşi, scor 1-0, în şaisprezecimile competiţiei.
În campionatul Ligii I, CFR Cluj ocupă poziţia a treia în clasament, după 11 etape disputate, la 6 puncte în spatele liderului FCSB.
În vârstă de 52 de ani, Dan Petrescu este cel mai titrat antrenor din istoria grupării CFR Cluj, cu trei titluri consecutive câştigate, 2017/2018, 2018/2019 şi 2019/2020.
El a condus formaţia clujeană în două mandate, 10 iunie 2017 – 5 iunie 2018 şi 22 martie 2019 – 30 noiembrie 2020.
Conform informaţiilor vehiculate în mass-media, în locul lui Dan Petrescu ar putea fi instalat Adrian Mutu, în prezent selecţioner al echipei naţionale de tineret a României.
Dan Petrescu a declarat, luni, într-o conferinţă de presă online organizată după rezilierea contractului cu echipa de fotbal CFR Cluj, că în acest moment pentru el, club şi jucători cel mai bine este este ca fiecare să meargă pe drumul lui.
Dan Petrescu, despre care presa de specialitate a afirmat că are oferte de la cluburile Al Nasr (Arabia Saudită) şi Celtic Glasgow (Scoţia), a menţionat că îşi doreşte o vacanţă în perioada următoare.