Carlo Ancelotti, dorit de Brazilia

 

Italianul Carlo Ancelotti, antrenorul echipei spaniole de fotbal Real Madrid, a confirmat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă că echipa naţională a Braziliei doreşte să-l numească în funcţia de selecţioner, dar a subliniat că trebuie „respecte contractul în curs”, pe care doreşte să-l „onoreze până la final”, relatează AFP.

„Realitatea este că echipa naţională a Braziliei mă vrea, iar acest lucru mă flatează, mă încântă. Dar trebuie respectat contractul în curs (care expiră în iunie 2024), un contract pe care doresc să-l onorez până la final”, a spus Ancelotti în conferinţa de presă de dinaintea meciului cu Valladolid, programat duminică în La Liga.

„Am un contract, vreau să-l onorez, pentru că acest club şi această echipă îmi plac. Iar tot ce se va întâmpla după cu contractul meu, este de domeniul viitorului. Nimeni nu cunoaşte viitorul”, a mai precizat Ancelotti, prezentat adesea în presa braziliană ca viitor antrenor al „Selecao”, după ce aceasta a fost eliminată în sferturile de finală la ultimul Mondial din Qatar de către Croaţia (4-2 la penaltyuri).

Te-ar putea interesa:  Tottenham și PSG au început anul cu înfrângeri

Ancelotti a afirmat, totodată, că nu-l cunoaşte pe preşedintele Federaţiei braziliene. „Eu nu-l cunosc, dar dacă va dori să vorbească cu mine, îl voi întâlni cu plăcere”, a mai spus acesta.

Confederaţia braziliană de fotbal (CBF) a anunţat că este în căutarea unui selecţioner „competent” şi nu neapărat străin, care să-l înlocuiască pe Tite, care a demisionat după Cupa Mondială 2022.

Potrivit presei, CBF doreşte un selecţioner străin, însă nu a ajuns la un acord cu antrenorii cu care a intrat în contact până acum. CBF a dezminţit de două ori că s-ar fi înţeles cu italianul Carlo Ancelotti.

În legătură cu înlocuitorul lui Tite, presa braziliană a menţionat, în afară de Ancelotti, nume ca spaniolul Luis Enrique, Zinedine Zidane sau portughezii Jose Mourinho, Abel Ferreira şi Jorge Jesus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *