Căpitanul Croației a jucat cu Turcia infectat cu Covid-19

Situație incredibilă în fotbalul internațional. Fundaşul croat Domagoj Vida a jucat prima repriză a meciului amical cu Turcia, încheiat la egalitate, 3-3, miercuri seara, după care vicecampioana mondială a primit informaţia că jucătorul a fost testat pozitiv la COVID-19, a anunţat Federaţia croată, citată de Reuters.

Toţi fotbaliştii croaţi, inclusiv Vida, fundaşul central al echipei Beşiktaş Istanbul, au avut rezultate negative la testele efectuate luni, iar miercuri dimineaţa au efectuat un nou test, de rutină, înaintea meciului amical cu Turcia, de la Istanbul. Croaţia va juca sâmbătă contra Suediei, în Liga Naţiunilor.

O repriză pe teren

Vida a fost căpitanul echipei Croaţiei în meciul cu Turcia şi a făcut faultul din care selecţionata gazdă a deschis scorul din penalty, prin Cenk Tosun (23).

Conducerea echipei Turciei a fost informată despre rezultatul pozitiv al lui Vida la scurt timp după debutul reprizei secunde, însă între timp selecţionerul croat Zlatko Dalic îl schimbase deja pe Vida cu Filip Uremovic.

Vida, 31 ani, a fost izolat imediat de restul echipei înainte ca un nou test să confirme că este pozitiv la noul coronavirus. Echipa Croaţiei a precizat că fundaşul va petrece zilele următoare în izolare la locuinţa sa din Istanbul, în timp ce lotul croat se va deplasa la Stockholm.

Te-ar putea interesa:  Anglia U21-Franta U21, derby-ul grupei C prefatat prin intermediul unei cote de 1,75

Croaţia a precizat că un alt membru al delegaţiei sale a fost testat pozitiv, dar el nu a fost în contact cu jucătorii sau cu staff-ul.

După meciul cu Suedia, de sâmbătă, Croaţia va juca acasă cu Portugalia, marţi, în ultimul său meci din Grupa a 4-a a Ligii Naţiunilor (Liga A).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *